Tata

Ne trezeam dimineața în zgomotul morii,
Tu erai în picioare înainte ca zorii
Să se deștepte, și soarele să răsară,
Angrenat iar în lucrul întrerupt de cu seară.

Alergai la servici cât era ziua lungă,
Nu reușea oboseala nicicând să te-ajungă,
Te-ntorceai la sfârșit pedalând înspre casă,
Și găseai energie să mai tragi și la coasă.

Când ne trezeam uneori în mijloc de noapte,
Auzeam pe-ntuneric îngânare de șoapte,
Tu erai pe genunchi, stând de vorbă cu Domnul,
Aveai priorități mai importante ca somnul.

N-apucai nici măcar să mănânci pe-ndelete,
N-ai avut nici vacanțe, nici serbări, nici banchete,
Nu te-ai pus niciodată pe tine 'nainte,
Ai stat la periferie smerit și cuminte.

N-ai cârtit, nu te-ai plâns că prea grea e viața,
Cu cântarea pe buze începeai dimineața,
N-ai căutat în lucruri deșarte-mplinirea,
Ci în fiecare zi ai trăit mulțumirea.

Ne-ai condus și pe noi pe a Domnului cale,
Dovedind prin exemplu, nu rostind vorbe goale,
Și dacă astăzi iubim o viață curată,
E din cauza rugăciunilor tale, tată.

Mulțumim c-ai lăsat o așa mărturie,
Noi suntem după tine o epistolă vie,
Scrisă-n răbdare și sacrificiu de sine;
Am fost binecuvântați cu un tată ca tine.

Ai ajuns acum, iată, în iarna vieții,
Dumnezeu să te-ajute să înfrunți toți nămeții
Până la eterna primăvară-n splendoare,
Și atunci, acolo, răsplata ta va fi mare.