Târziu

Câteodată se face târziu cu ziua încă-n toi,
Cu lumina încă la ferestre.
Când timpul a cam obosit să mai strige după noi
Și mersu-i să ne tot dea de veste.

Târziu să mai semeni lumină pe drumuri de seară,
Când beznă în tine ai tot adunat.
De parcă lumina ar fi doar pe la colțuri, afară,
Dar nu și-n adâncul de suflet curat.

Câteodată-i târziu să pui slovele păcii pe rană,
Când leacul durerii la vreme n-ai dat.
La urmă tăcerea-i atât de amară, de goală,
Când prea mult vorbit-ai ce n-a meritat.

Târziu e în noi când devreme-i apusă speranța
Că tainicul rugii va fi ascultat.
Și-evalvia noastră: ca norul plăpând dimineața,
Ce piere ca roua pe crinul curat.

Se face târziu când s-arăți că iubești și că-ți pasă;
Târziu să mai spui ce n-ai spus când puteai.
Nepăsarea tăcerii se-ndeasă, se-ntinde, te-apasă
Și-n piatră-ți zidește al inimii strai.

Se face târziu uneori și pentru dulcea-mpăcare;
Iertarea își cere zadarnic hotar.
Acum doar o umbră a rănii-ți mai stăruie-n cale,
Trecute sunt toate: și oameni, și jar.

Câteodată în viață se face târziu prea devreme,
Când, iute, ce-am vrea, ce-am fi vrut, nu putem.
Ne-nvață târziul din noi că pentru toate-i o vreme,
Lăsată de Domnul pe drum către cer.

21/09/2019