text Poezii crestine

Tăria mea e Dumnezeu

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Diana14
Tăria mea e Dumnezeu, El inima-mi încântă,
E lângă mine când mi-e greu, și vocea lui cea blândă,
Pe ranele care mă dor, balsam de vindecare,
Îmi pune ca să trec ușor, de clipa de-ncercare.

Iubirea mea este Hristos, ce-mi dă un zbor spre soare,
Din el hranit sunt și-adăpat, căci El e îndurare,
Uscate buzele-mi de sunt, m-atinge cu iubire,
Ca eu să cânt... să fiu doar plin, mereu de fericire.

Nădejdea mea e numai El, e raza cea de soare,
Ce-nviorează-n timpul greu, ființa-mi cu-alinare,
Durerea mea o știe El, o vindecă îndată,
Nici singur nu sunt eu lăsat, sunt fiu... iar El mi-e Tată.

E frumusețea ce o vad, în fiecare clipă,
Cu El e plină viața mea, nu-mi este o risipă,
Mi-e focul dragostei aprins, mi-e dor și alinare,
Lumina mea e Dumnezeu, mi-e viața ca o zare.

Speranța doar în El mi-am pus, e vie-ntotdeauna,
Ma însoțește zi de zi, nu suntem doi... ci una,
El mi-e Părinte minunat, care mi-a dat iertare,
Trecutul meu l-a îngropat, sunt azi a Lui sub soare.

Și nu ma tem de nopți târzii, de groaza-ntunecată,
Căci mă-nsoțește Duhul sfânt, mi-e viața-nbeșugată,
Cu harul cerului divin, ca ploaia cea de vară,
El. se revarsă zi de zi, mereu ca prima oară.
Amin

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>