Taine-ascunse

Ooo... ce taină azi ascunde,
Muntele ce-i înalțat,
Când ascunde răsăritul,
Ce-i de mine așteptat,
El e primul ce îl vede,
Oare ei ce își vorbesc? ,
Când sunt singuri, după munte,
Când ei doi se întâlnesc.

Dar ce taine-și spun cocorii,
Când se-ascund ei după nori,
Oare între ei se-ntreabă,
Înspre ce țară tu zbori? ,
Sau au alte taine-ascunse,
Sau o țintă a zbura,
Mai departe de furtună,
Unde vor a se-nălța.

Vântul oare ce ascunde,
În bătaia lui de vânt,
Ce aruncă-n adiere,
El în taină pe pământ,
Când străbate-orice cărare,
Oare ce el întâlnește,
De se-nfurie el vântul,
Uneori când se grăbește.

Dar vârtejul de furtună,
Înspre cer când e-nălțat,
Oare ce cu el spre ceruri,
El ridică ne-ncetat,
Care este tain-ascunsă,
Din vârtejul de furtună,
De atunci când nu mai este,
Vine doar o vreme bună.

Am mai întâlnit o taină,
Însă eu pe ea o știu,
Este-ntr-un cuvânt ea scrisă,
Și cuvântul este viu,
Multe-ascunde-această taină,
Dar de inima supusă,
Niciodată ea nu fuge,
Și nu stă de ea asunsă.

Este-atât de minunată,
Chear de este ea adâncă,
Chear de este ea ascunsă,
Și-ntr-un gol care-i în stâncă,
O găsesc întotdeauna,
Căci El mi-a descoperit-o,
Într-un bulgăr de iubire,
Tain-ascunsă am găsit-o.

Ce descoperire mare,
Doamne sfinte mi-ai făcut,
Când o tain-atât de-ascunsă,
Mi-ai făcut de cunoscut,
Este singura pe care,
Eu am vrut ca să o știu,
Este cea care-mi arată,
Zi de zi că Tu ești viu.

Ooo... voi taine ale lumii,
Rămâneți în ascunziș,
Căci sunteți acele care,
Când apare-un seceriș,
Ve-ți cădea la pământ toate,
Numai una în picioare,
Va rămâne... întălțând-o,
Domnul meu pe-un nor spre soare.