Taifasul mâinilor

Se-ntâlnește mâna stângă
Cu cea dreaptă la taifas:
-Ce mai faci tu, mână dreaptă,
Decât toți mai înțeleaptă?
Doar eu slabă și nătângă
Am rămas.

Spune unu-aseară chiar:
-De-aș avea tot ce-am pierdut,
Mâna dreapt-acum mi-aș da!
„Oare stânga nu-i a ta?”-
Aș fi vrut să-i spun eu, dar
Am tăcut.

-Când mă uit la lucrul tău,
Văd că mâinile ți-s stângi!
Zise altul. Mă mândresc
Doar puțin, până ghicesc
Că și asta e de rău.
Să nu plângi?

Orice fac, sunt tot pe lângă!
Ieri, doi miri se cununau;
El spunea: Voi fi, știi bine,
Mâna dreaptă pentru tine!-
Uite, vezi, în mâna stângă
Bază n-au.

Iar în Cartea Sfântă scrie
(Și eu nu mă dumiresc)
Că de faci tu fapte bune,
Mie să nu poți a-mi spune;
Și doar toată lumea știe:
Nu bârfesc.

...Se întinde mâna dreaptă
Și-o atinge: Soro-ascultă,
Ca să-ți spun menirea ta,
Mi-ar fi greu, căci ar dura
O mulțime- și ne-așteaptă
Treabă multă.

Uite la Cosmin, zidarul:
De când dreapta i-au tăiat,
Spune fără să se plângă:
Să-mi trăiască mâna stângă,
Mulțumesc, Doamne, de darul
Ce mi-ai dat.

Și nu sunt doar eu miloasă,
Tu faci fapte bune, știu;
Domnul nostru-a spus, se pare,
Nu că tu ai gura mare,
Ci că eu lăudăroasă
Să nu fiu.

Nu mai sta de parcă-ți plouă,
Fii încrezătoare-ți spun!
Fără tine eu sunt șchioapă,
Când le pierd și când îmi scapă,
Dar când suntem amândouă,
Lucru-i bun.

Fără ochi nu aș putea
Nici să fac, și nici să dreg;
Sau, dacă n-ar fi picioare,
N-am lucra în... deplasare!
Noi formăm în trup așa,
Un întreg.

Dacă trupul ne unește,
Nu putem șă fim străini.
Cănd mai mulți oameni s-adună
Să se-nchine împreună,
Așa cum se-obișnuiește
La creștini,

Unul are o cântare,
Altu-un vers de rugăciune,
Unul dă o-nvățătură
Sau citește din Scriptură
Și aduce fiecare
Fapte bune.

Unul plânge pentr-un frate,
Altu-ajută un sărac,
Alții au adus pe-altare
Zâmbete de-ncurajare-
Orice lucru dintre toate
Nu-i un fleac.

Și-acum... Oare cât e ceasul?
Iată, ceru-i plumburiu,
Treburile sunt în toi,
Trupul e grăbit, iar noi
Ne-am lungit cam mult taifasul
Și-i târziu.