Taie păcatul!

Era o vreme înnorată,
Cu ploi și viscol și...război.
Dușmanii reci și cruzi, de-odată,
Se-opriră parcă în convoi,

În fața unei case părăsite,
Fără lumină, fără jar;
Săracă și-mpăienjenită,
Fără suflare pe afar.'

Doar un copac de lângă casă,
Stătea în locul părăsit,
Semeț și falnic, plin de viață
Și foarte plăcut la privit.

Cu ură-n suflet, fără milă,
Cu setea de-a distruge tot,
Să rupă crengi, ei se porniră
Și...le clădiră pentru foc.

Degeaba se mai chinuiră,
Căci crengile verzi, nu au ars.
Cu-atâta ei se mulțumiră:
Copacul ei l-au devorat.

Trecură vremea și bătrânii,
La vetrele lor s-au retras;
Venise-n sate, câte unii,
Ca să refacă ce-a rămas.

Și la căsuța părăsită,
Venise o mamă bătrână,
Ce de fecior a fost grijită.
Plecase parcă de o lună.

Focul ardea,e altă viață.
Căsuța ei o curățase,
Ferestrele sclipeau în față.
Totul în jur se luminase.

Dar, fața mamei era tristă
Și zilnic ea plângea,
Mereu, mereu ieșea pe prispă,
Copacul îl privea.

Plângea și se sfârșea sărmana,
Zdrobită-n sufletu-i durut.
Nemulțumită era mama,
De ce războinicii-au făcut.

Dar într-o zi, pe când feciorul,
Veni pentru-a o vizita,
Privind-o, l-a cuprins fiorul,
Văzând-o cum ea se sfârșea.

Nemulțumită și plângândă,
Ea fiului i-a spus,
Ceea ce zilnic o frământă:
Copacul ei distrus.

El înțelept, cu drag privise,
Mămica lui iubită.
O-mbrățișă și-apoi îi spuse:
„Ascultă-mă mămică,

De supărare vei muri
Dacă tu-l vei mai privi.
Taie îndată acest pom,
Bagă-l pe foc, să fie scrum.”

Învățătura:

Scumpa mea soră și frate,
Taie orice legătură,
Păcat, care te desparte
De harul promis în Scriptură.

Orice-i rău și orice poftă
Ce privirea-ți capturează,
Taie-le, căci ele-n dată
De Dumnezeu te depărtează.

Cine umblă-n firea pământească
Și în faptele lumești,
Nicicând n-o să moștenească
Promisiunile cerești.

Orice fel de răutate,
În mijlocul vostru să piară!
Orice mânie, orice strigare,
Orice clevetire și orice iuțeală.

Fricoșii, necredincioșii,
Ucigașii și scârboșii,
Vrăjitorii și curvarii,
Locul lor este afară.

Lăsați-vă de minciună!
Deavolul e tatăl ei.
Nimic stricat să nu vă iasă din gură.
Și nu furați--rău obicei.

Când de cele sfinte,
Vrem să ne apropiem,
Ai noștri spun:„Lasă pe alții.
De lucru noi avem.”

Cautați întâi Împărăția
Și neprihănirea Lui!
Celelalte-avem promisiunea:
Li-ți primi din partea Domnului!

Păcatul pândește la ușă,
Chemat ești să-l stăpânești.
Trezește-te,ridică-te și luptă!
De vrei Raiul să-l moștenești.

Fiți cumpătați și căutați doar pacea.
Cu dragoste pe cei slabi, ridicați.
Răbdând, la alții arăți blândețea,
Credința și evlavia ce-n suflete purtați.

Să nu privești la lemnul, sau crucea devorată,
Ci lepădă trecutul și idolii tăi muți
Și dezbrăcându-ți firea și pofta ta lumească,
Ia toată armătura! Pe Domnul să-L asculți!