text Poezii crestine

Tăcuta iubire

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: A. Urma
Tăcuta iubire

Abandonat pe al uitării şi visării mal
În solitudine purtat de al tăcerii val,
Vorbind mai puţin, mai scump la cuvânt,
Poţi să atingi Necurpinsul tăcând!

Singur o vreme de stai din a ta vrere,
Deşertu-ţi din suflet curând va-nflori,
Pe aripi de vânt plutind printre stele,
Stăpână te are iubirea pe tine, pe ele!

Păstrează în suflet adânc un colţ neatins,
La fel ca şi crinii ce nu torc şi nici ţes,
Vină de-ţi faci din ceva, mai las-o deoparte,
Iar firul în patru nicicând nu desparte!

Poarta de fildeş când treci, grijile lasă,
Fă-ţi căpătâi din cerul boltit de mătasă,
Genunchiul îţi pleacă, închină şi versul,
Celui ce are în grijă întreg universul!

Apoi cu gândul albit, tăcut şi smerit,
Tu rob al plăcerii pe pământ risipit,
Respiră sorbind cu ochii la cer,
Licoarea iertării din Sfântul Potir!

Simţi-vei fiorii trăirii sublime,
Ce templu-ţi pătrunde cu raze divine,
Născând dorinţa din lumea cerească,
Să fii om dar liber de firea lumească!

Limpezi răspunsuri ca stele făclii,
Din cerul deschis pentru tine,sunt mii
La ruga-ţi fierbinte de-i sfânt obicei,
Să fii iar în lume dar nu şi al ei!

31.03.2008





Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Iisus în drumul de la Ierusalim la Emaus!...
Iisus în drumul de la Ierusalim spre Emaus! ...Mergeau spre Emaus, doi ucenici ai SăiȘi erau abătuți și despre, El vorbeauDomnul i-a ajuns și mergea cu ei,Însă le-a-nchis ochii și nu-l cunoșteau! ! .... Citeste mai mult >>
Gând pentru țară
Un gând de seară,Din departe, mea țară,Ce azi e în derivă,Condusă de un om ce se crede „divă”.Mulți îl laudă, îl aclama,Se mai și închină,Merg pe la moaște,Să se mai roage.Dar vai, amar au să plângă,C... Citeste mai mult >>
De ar fi să pierd totul
De mi-ar fi crucea prea grea,Eu nu am să dau din ea.De mi-ar fi durerea prea mare,Eu am să am răbdare.De ar fi să pierd totul,Nu am să înjur pe Mântuitorul.De mi-ar fi prea greu pe cale,Nu am să mă în... Citeste mai mult >>
Înțelege Glasul Sfânt!
`Înțelege Glasul Sfânt! `Oare, n-auzi tu Glasul cel Dulce?Care Pacea îți aduce?Atunci când treci prin încercare.Tot la Domnul ai Salvare!Oare cât va mai răbda!Indiferența mea și-a ta?Oare câte vremi v... Citeste mai mult >>
Așa datori
Așa datoriMulțumim de-a Ta-ndurareȘi iubirea TaCăci zilnic, fără-ncetareVrei a ne-ndrumaSă trăim în ascultareDe al Tău CuvântS-avem binecuvântarePe acest pământ. Ce măreț, ce minunat Tu ne-ai binecuv... Citeste mai mult >>
”Să nu-ți faci chip ciolit nici vre -o asemănare...”
”Să nu-ți faci chip cioplit nici vre-o asemănare... ”Când închinare, numai Domnului, o datorăm,La ce se-nchin-acuma, lumea ne- ntrebăm,Din obiceiuri, care multe sunt, păgâneLa oasele umane-am ajuns să... Citeste mai mult >>
Răspunsul este Dumnezeu!
`Răspunsul este Dumnezeu! `Nu la tot ce ți se-ntâmplă, !Trebuie sã-ai un răspuns!Înțelege Voia Lui!Rămâi în Planul Domnului!Nu-ți compara valoarea ta.Cu nimic din lumea asta!Căci tot ce-a pus Isus în... Citeste mai mult >>
La miezul nopții!
La miezul nopțiiSe va auzi strigareaVeniți binecuvântații DomnuluiDe moșteniți ÎmpărățiaCare v-a fost pregătităÎncă de la întemeierea LumiiVeniți de stați la masa MeaÎmpreună cu mineȘi cu aleșii MeiVe... Citeste mai mult >>
Bogăția este roabă
Bogăția este roabăSufletului credincios.Dar, stăpână blestematăPeste-acel ce-i rău de plată,Peste-acel ce-i ticălos,Îngâmfat, necredincios.Fericit e cel ce știeFolosi avuția saCa să-și lărgească iubir... Citeste mai mult >>
Donau flori
Două flori, două miresmeDouă flori, două miresmeÎntr-o casă de ÎmpăratLa o nuntă ca în basme:O fată și un băiat.Ea, e-o floare de santalFragilă și parfumatăEl, un crin imperialDin grădina minunată.Dou... Citeste mai mult >>