Tăciuni şi stele

Tăciuni şi stele

De pe bolta înstelată în nopţi calde şi senine
Vrei luminile înalte în tine să se adune,
Ca argintul lor să-ţi umple ochii şi mîinile goale
Să fii ca îngeri curaţi,ca stele scânteietoare.
Îţi doreşti să zbori deodată,să treci marginile lumii
Să-i părăseşti vatra veche în care stau arşi tăciunii
Şi din fumul ei cel des care-n ochi îţi este tors
Gândul înălţat să-l prinzi de lumina lui Hristos.

Dar în zbaterea din tine să ai zborul mai înalt
Uiţi de lanţul ce te ţine de vatra lumii legat,
Argintul ce ţi-l doreşti e scânteie din tăciuni,
Luminile ei în ochi aduc fine înşelăciuni.
Îngerii pe care-i cauţi au feţele necurate
Fiind pe pământ căzute,multe stele întunecate,
Tu rămîi în fumul des ce mereu în ochi ţi-e tors
Cu gândul prea-ndepărtat de lumina lui Hristos.

Lupţi mai mult ca să învingi amăgirile din stele
Care te ţin prizonier cu minciuni multe şi grele,
Vrei ca-n ochi să nu mai ai scânteile din tăciuni
Care pier şi iar apar în fine înşelăciuni.
Te rogi să vină la tine îngeri cu faţa curată
Să-ţi dea scânteia ce-o are piatra slavei încercată
Şi-apoi să aprindă-n tine gând statornic şi frumos
Ce-are-n el doar veşnicia şi lumina lui Hristos.

Atunci vezi pasărea albă ce zboară prin fumul lumii,
Peste vatra care veche are-n ea negri tăciunii,
Aripile ei curate strălucesc ca şi argintul
Unduind,lăsând în urmă fumul des şi leneş vântul.
Îţi duce către alţi zori speranţe şi multe gânduri
Care-n tine au crescut şi au prins ai slavei muguri
Şi acolo ajungând vezi cum veşnic este tors
Firul dragostei eterne şi luminii lui Hristos.