Tabloul răstignirii

După ce au venit în Gheţimani, însoţiţi de Iuda, s-au apropiat şi l-au prins pe Isus,
Fără suflet de iubire, asemeni unui demon neîmpăcat, L-au legat la ochi şi multe lovituri i-au adus,
Puternic, fără frâu ca o furtună, îşi băteau joc de El, care mai de care
Robi ai păcatului, cu sufletele înserate, rosteau împotriva Lui vorbe hulitoare.

S-au sculat apoi cu toţii şi hotărâţi ca să li se facă dreptate, l-au dus pe Isus înaintea lui Pilat,
Acuzându-L că a aţâţat neamul la răscoală, că s-a numit Hristosul, că se crede împărat
Şi măcar că Pilat le-a spus, preoţilor celor mai de seamă şi noroadelor, că nu i-a găsit nicio vină,
Ei, în mii de scântei înfierbântate, stăruiau cu gând nebun să Îl condamne, căci n-aveau tihnă.

Pentru că la fiecare praznic al Paştelor se obişnuia să se slobozească un întemniţat,
Pilat, respectând obiceiul, în faţa celor adunaţi la un loc, a strigat:
’’Hotărâţi voi pe care dintre cei doi să-l port pe drumul morţii, şi pe care să-l eliberez,
Pe Isus, care se numeşte Hristosul, sau pe Baraba cruntul tâlhar să-l salvez’’?

’’Pe Baraba, pe Baraba’’! şi din faţă şi din spate, fără număr, strigau vocile păgâne;
’’Dar cu Isus ce să fac? Răstigneşte-L, Răstigneşte-L’’ ! şi l-au trimis la moarte ca pe un câine,
Pilat gândindu-se să-L scape i-a întrebat din nou: ’’Dar ce rău a făcut acest om’’, că nu e tâlhar?
L-am tot cercetat cu de-amănuntul, zicea Pilat, şi nu i-am găsit o vină măcar.

Atunci din glasul norodului, revoltat ca un munte de turbare, o dorinţă se ridică
Şi plini de ură, sadici, deschizându-şi gura otrăvitoare, ei începură să zică:
,,Sângele Lui asupra noastră şi asupra copiilor noştrii să cadă’’,
Pilate, du-L să fie răstignit, căci inima noastră suferinţa Lui, cât mai degrabă vrea s-o vadă!

Când a văzut Pilat că mulţimea aruncă cu vorbe îndrăzneţe şi nicidecum nu se împacă
Se uită cu spaimă la mulţimea înfuriată, şi negăsind o altă modalitate să-i facă să tacă,
Pe Baraba, cel care s-a hrănit cu păcate, tâlharul închis pentru omor, l-a slobozit,
Iar pe Isus, spălându-se pe mîini, a pus să-l bată şi după să-L ducă să fie răstignit.

Ostaşii au împletit, cu o sălbatică ură, o cunună de spini şi i-au asezat-o lui Isus pe cap,
Au căutat apoi, cu un surâs ironic, o haină de purpură în care L-au îmbrăcat ,
Nemiloşi, au pornit să-L lovească cu o trestie, Îl scuipau şi-ngenuncheau,
’’Plecăciune Împăratul Iudeilor’’, cu o sete de răzbunare ei ziceau.

Luându-şi crucea-n spate, Isus smerit cu pieptul Său de foc, se îndrepta
Ca norul ce se apropie de lună, cu braţele deschise spre locul zis al ’’Căpăţânii’’, sau Golgota,
Iar în urma Lui mergeau cuprinşi de tristeţe bărbaţi şi femei care se boceau,
Îşi băteau pieptul de durere, într-un amar duet după El se tânguiau.

Împreună cu Isus duceau, urcând pe coastă, şi pe doi făcători de rele,
Care trebuiau să fie omorâţi pentru păcatele lor grele,
Şi a fost pus pe cruce, fără să blesteme, fără să se plângă, între doi tâlhari a fost cuprins,
Între doi oameni josnici, şi pe unul la dreapta şi pe altul la stânga l-au întins.

Şi astfel El, Cel ce a coborât pe un pământ nedemn din lumea preaînaltă
A fost răstignit, strâns pe lemn, ca ultimul om cu tâlharii laolaltă,
O fiinţă cu privirea iertătoare, cu o evlavioasă gură, un suflet ce n-a cunoscut decât bunătate,
Stătea, acum, pironit pe cruce şi se uita, cu o răbdare sfântă, la fiecare cui cum i se bate.

După ce L-au răstignit pe Isus, ostaşii i-au luat hainele şi le-au făcut în patru părţi,
Vorbind între ei s-au hotărât să nu-i sfâşie cămaşa, mai bine s-o tragă la sorţi
Şi Isus, cu toate acestea, prins în ceasul greului suspin, încă mai găsea putere să zică: ’’Tată iartă-i căci nu ştiu ce fac’’!
Te rog, nu-ţi revărsa mânia rostogolită peste ei, nu ţine seama de păcatul lor în veac!

Norodul, arzând de venin ca soarele-n amiaza mare, stătea şi el acolo lângă cruce să –L privească,
Fruntaşii au început nemiloşi, purtând sub braţ cruzimea, să-L batjocorească,
Se apropiau de El şi-i spuneau: ’’Dacă tot zici că Tu eşti fiul lui Dumnezeu, că eşti Hristosul,
Mântuieşte-te pe tine însuţi, pogoară-te de pe cruce, dacă eşti a lui Dumnezeu Alesul’’!

Până şi unul dintre tâlharii răstigniţi împreună cu El îi arunca aceleaşi cuvinte de ocară, îl batjocorea,
Dar celălalt l-a înfruntat şi i-a zis, când spre el cu privirea se întorcea,
’’Oare nu te temi tu de Dumnezeu, tu care eşti sub aceeaşi osândă căzut,
Nu te gândeşti că omul acesta nu are nicio vină, niciun rău nu a făcut?

Pentru noi este drept, că pentru fărădelegile noastre, primim răsplata cuvenită;
Doamne Isuse, zise tâlharul, adu-ţi aminte şi de mine când va veni Împărăţia Ta iubită.
Eşti mântuit, Isus i-a răspuns, prin adevărul ce l-ai cunoscut, prin convingerea ce în tine o ai,
Adevărat, adevărat îţi spun că nu va trece mult, chiar astăzi tu vei fi cu Mine-n Rai’’!

De la ceasul al şaselea şi până la ceasul al nouălea, prin braţul lui Dumnezeu cel drept - în orice parte,
S-a aşternut întunericul peste toată ţara şi s-a văzut forţa dumnezeirii până departe,
Cu puterile stinse, Isus a strigat cu glas tare: ’’Dumnezeul meu, Dumnezeul meu pentru ce m-ai părăsit’’!
Îl cheamă pe Ilie, ceilalţi ziceau, lasă să vedem dacă se va întâmpla vreo minune şi va fi mântuit.

La picioarele lui Isus, mama Sa şi ucenicul pe care atât de mult îl iubea, erau in chin,
Când i-a văzut Isus, cu vorba blândă, i-a zis ucenicului într-un suspin: ’’Iată mama ta’’, de ea să nu mai fi străin,
Şi din acel moment, ucenicul a privit-o ca pe a lui mamă şi a dus-o la el acasă
Căci vroia să îndeplinească, purtând în inimă un strop din ultima Lui dorinţă rămasă.

Isus care ştia că sfârşitul Său este aproape, peste zidul durerii, a zis: ’’Mi-e sete’’,
Ostaşii auzind, repede au pus într-o ramură de isop, îmbibat în oţet, un burete
Şi orbiţi de fulgerul întunericului, cu ocară, i l-au dus la gură, ca să-i dea să bea
Şi astfel s-a împlinit, întocmai, ceea ce Cuvântul Sfânt, din ’nainte, zicea.

Uitându-se, printre norii care fulgerau, printre trăsnetele care cădeau cu groază de Sus
Apropiindu-se de sfârşitul suferinţei ce pe umeri i s-a pus,’’Tată în mâinile Tale îmi încredinţez duhul’’, a strigat Isus
Şi după această ultimă rugă, s-a depărtat de atât de desele suspine, de tot ce-a pătimit,
Plecându-şi capul, în urme lungi de sânge, cu aceste cuvinte a murit.

Perdeaua dinăuntrul templului, mişcată cu forţă, s-a rupt în două, de sus până jos,
Un cutremur a lovit pământul, stâncile s-au despicat când a murit Hristos,
Mormintele s-au deschis şi multe trupuri ale sfinţilor care muriseră au înviat,
Ieşind din morminte, mai apoi, multor oameni din sfînta cetate s-au arătat.

Sutaşul şi cei ce-l păzeau pe Isus, purtaţi de-a gândului aripă, împreună s-au mirat,
Când au văzut cutremurul şi toate cele întâmplate, foarte tare s-au înspăimântat,
,,Cu adevărat omul acesta a fost Fiul lui Dumnezeu’’, unul dintre ei, convins a declarat,
Slăvit să fie numele Lui, căci acum cred şi eu, prin suferinţa Lui vreau să fiu salvat.

Dar tu ce simţi, nu te cutremuri în fiinţa ta când te gândeşti la acele reci piroane,
La şiroaiele de sânge ce i-au curs pe obraz, la rănile făcute cu îndârjire de minţile umane ?
Crezi tu că pentru tine a părăsit cerul şi că El e Hristosul, fiul lui Dumnezeu,
Că pentru ale tale păcate a stat pe crucea din dealul Golgotei, cu chipul supt din greu?!

Gândindu-te la preţul ce L-a plătit şi cât de senin a primit toate aceste mizerii
Apropie-te şi tu de el, cât ochii tăi mai pot să vadă, nu sta în negura tăcerii,
Ascultă adevărul Său şi crede adânc, nu sta departe de dragostea Lui, nu te ascunde,
Lasă-te luminat, de la răsărit până la apus şi de la apus până la răsărit, de puterea crucii orişiunde.

N-ai vrea tu să-ţi duci, arzându-ţi inima mereu, ca Isus crucea-n umilinţă
Şi mereu prin rugăciune să-ţi păstrezi nestinsă a ta credinţă,
Să te apleci peste marea frământată, mai zâmbitor cu o dragoste curată
Şi să primeşti, în ceasul de pe urmă, cununa Veşniciei ca răsplată?

Atunci, în bucurie şi-n tristeţe, tu să-ţi îndreapţi inima şi gândul spre Mântuitorul,
În sfânta Lui lucrare, mai blând, mai iubitor, mai darnic... zilnic să-ţi porneşti zborul
Şi puternic să strângi în viaţa ta, trecând peste munţi, peste văi, tot ce este bine,
Plecând la drum, golit de tot ce-i lumesc, cu Hristos cel răstignit lângă tine.