Susur blând

Când Ilie, de Izabela plin de frică fugea
Pentru că-i amenința viața și se temea
I-a omorât proroci, ce cu ea la masă mâncau
Și după a ei plăceri, povești goale îi proroceau.

Și cu jurământ față de Ilie s-a exprimat
Că-i va lua viața, cum și el prorocilor ei a luat.
Ilie, de frică în pustie a fugit și s-a ascuns
După ce slujitorul la adăpost în Beerseba și-a dus.

Acolo un înger al Domnului i s-a arătat
Mâncare să mănânce și apă de băut i-a dat
Scoală-te și mănâncă, l-a conștiință i-a adus
Căci un drum lung și greu are de parcurs.

Când a ajuns la Horeb, într-o peșteră a intrat
Și acolo trist, necăjit și plin de frică s-a așezat
Domnul în timpul nopți, pe Ilie L-a întrebat:
Ce faci tu aici Ilie? De ce ești trist și înfricoșat?


Din râvnă pentru Tine și pentru al Tău popor
Fug și am rămas singur și doresc să mor
Domnul I-a zis: ieși la gura peșteri și privește
Ce poate Domnul să facă și ce săvârșește.

Pe la gura peșteri, a trecut un vânt ce stâncile sfărâma
Apoi a venit un puternic cutremur, ce totul scutura
A venit și focul care în urmă-i, numai cenușă lăsa
Dar Domnul în niciunul din fenomene nu era.

Ilie atunci, în starea jalnică, de frică și frânt
Nu avea nevoie de foc, cutremur și vânt
Ci de celce a venit la urmă: de susurul blând
De încurajare, mângâiere, de-al Domnului cuvânt.

Acel foc la Iov, copii, slujitori și oile le-a făcut scrum
Și nouă credința, în focul încercări vrea s-o facă fum
Același vânt, pe Iov la lăsat fără averi, fără copii
Același vânt distruge și azi, a creștinilor fiice și fii.

Cutremure au fost multe, pe acest pământ
Dar nici într-unul dintre ele, n-a fost Domnul Sfânt
Cutremur s-a produs și la a Domnului moarte
Cutremure se produc și azi și distrug de toate.

Scutură din temelii a noastră credință
Să ne facă să cădem dacă e cu putință
Vânturile diavolului nu încetează să bată
Și ne produc și azi pagubă imaginată.

În încercare, focul diavolului arde fierbinte
Îl simțim cu toții, ca sfântul Iov mai înainte
Aduce în încercare răni mari, cu mirosuri grele
Că de multe ori cei din jur, se scârbesc de ele.

Ne aduce frică ca lui Ilie, să credem că suntem singuri
În încercare, suferință și în ale noastre gânduri
Dar nu suntem singuri niciodată, Domnul e cu noi
Cum a fost și cu Ilie, când fugea de-a Izabelei puhoi.

Lui Ilie ia spus: Ilie nu-ți fie frică, nu ești singur
Mai am pe mulți care nu și-au plecat genunchi In fața
Izabelei, și-n fața ei nu s-au închinat
Și cu Izabela, la masa ei slugarnic n-au stat.

Acel susur blând auzit în peșteră de Ilie
Ni se face auzit și nouă, ție frate și mie
Ne mângâie și ne dă ca lui Ilie, încurajare
Când vântul, cutremurul și focul au intensitate mare.

Și diavolul, poate să sufle cât o vrea de tare
Nu mă tem, cer Domnului să-mi dea răbdare
Poate să scuture credința mea, la infinit.
Cu Domnul ca sprijin, rămân în picioare și neclintit.

Cu focul lui, Satan să mă înfierbânte în încercare
Că Domnul să-l potolească, când focul va arde prea tare
Poate o să-l lase ca lui Iov, să-mi mutileze trupul
Dar n-o să-i îngăduie să-mi atingă sufletul.

Acel susur blând ce a trecut prin fătă peșteri lui Ilie
Trece și prin fața peșteri mele și-mi dă mângâie
Și îmi spune: nu descuraja iubite creștine
Căci Eu, Susurul blând, voi fi mereu cu tine.