Suspinată ți-e suflarea

Suspinată ți-e suflarea, de o flacără de dor,
În al vieții zbucium care, tu în ea ești călător,
Spre o Țară minunată, pe un drum ce-ți este greu,
Uneori spui că ești singur, dar cu tine-i Dumnezeu.

Mult prea-ndurerat ți-e timpul, ce în față ți s-a pus,
Dar în el mereu prezența-și, face Mirele Isus,
Să-ți aline-a ta durere, ce-i un zid ce s-a-nălțat,
Pasul tău să ți-l oprească, spre-un tărâm ce-i minunat.

Grele-ți sunt a tale pleoape, de-apăsare-ngreunate,
Să nu vezi lumina care-ți este ea atât de-aproape,
Într-o beznă te apasă, ca să fii tu scufundat,
Dar o mână mult prea blândă, ea mereu te-a ridicat.

Te va trece-această mâna, de furtunile pornite,
Peste mări ce-s ridicate, ca să-ți fie azi oprite,
Visele adevărate-n care zbori spre cer cântând,
Înspre inima ce-ți bate, unde-ți este al tău gând.

Vei putea pe ea răzbate, chiar și nori-ntunecați,
Care peste-a ta ființă, sunt ei azi mult aplecați,
Te va trece-n vremea bună, unde tu o să găsești,
Tot ce caută privirea, după nor când tu privești.

Chiar de este ea străpunsă, este plină de putere,
Este plină de iubire, milă dar și mângâiere,
Nu te lasă niciodată, ea la pieptul Lui te duce,
Ca să nu greșești tu drumul, când apare o răscruce.

Când ți-e greu, ea greu-l face, unul care e ușor,
Când ești trist... în întristare-al bucuriei sfânt fior,
Îl coboară pentru tine, și în zi dar și în noapte,
Când în jurul tău se-arată, umbrele întunecate.

Chiar de-ți este grea azi calea, chiar de-ți este drumul greu,
Mâna Celui sfânt din ceruri, e cu tine ea mereu,
Nu vei fi-n pustiul vieții, niciodată tu lăsat,
Este cea ce te va scoate, într-un loc ce-i minunat.