Suspină duhul

Închis în colivie pentru-o vreme
Înconjurat cu gratii ca de fer,
Adesea îmi suspină duhu-n mine
Dorind să se înalţe înspre cer!

Parcă-mi şopteşte-adesa cu durere
Ca şi o porumbiţă-n colivie:
Mie dor să fiu din nou în nemurire
În ţara unde-i veşnic bucurie!

Unde nu sunt îngrijorări, nici lacrimi,
Ci doar cântări de bucurii cereşti,
Acolo vom trăi în alte lumi
Când vom scăpa de-a lutului poveşti!

Mie dor s-ajung în ţara cea de sus
Acolo unde-i veşnica câmpie,
Mie dor de Tatăl meu şi de Isus
Mie dor să fiu cu Ei în bucurie!

Închis fiind în lutul frământat
Pentru o vreme cât mă vrea Stăpânul,
Trecu un timp de când nu am cântat
Căci pentru lume se frământă lutul!

Iar eu sunt rob şi îi urmez dorinţa
Acolo unde trupul des mă poartă,
Chiar de nu-mi place, nu îi stric voinţa,
Ci doar suspin, de cruda vieţi soartă!

Eu m-am închis în mine de o vreme
Iar din adânc na mai ieşit cântarea
Nu ştiu de voi ajunge-n altă lume
Atunci când se va face deşteptarea!

Zadarnic caut adesea s-ă-ndrum omul
Pe calea care duce înspre viaţă,
Nu mă ascultă şi cu el mie locul
Pot să ajung pe veci fără speranţă!

M-am străduit o Doamne în tot timpul
Să îi arat eu drumul înspre cer,
Omul mi-a refuzat adesea sfatul
Iar eu, doar gem, de frică c-am să per!

Acum te rog pe Tine Tată veşnic
]n fiin'a aceasta f[ o transformare,
Doresc să fiu în locul cel cucernic
Doresc mai mult să fiu la adunare

Doresc să-mi izbucnească iar cântarea,
Şi să visez doar ţara cea de sus,
Doresc să fiu şi eu la-ntâmpinarea
A Celui ce se cheamă-n veci Isus.
05.04.2009gl