text Poezii crestine

SUPUNEREA MIRESEI

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Corneliu Livanu

Duhul Sfânt mereu ne-nvață să dăm cinste și-ascultare
Domnului Isus din slavă care-i Fratele mai mare.
Cum El S-a supus tot timpul Tatălui pe orice cale
Numai Lui să ne supunem sus pe deal sau jos în vale.

Ascultarea nu-i ușoară când firea se răzvrătește
Și din starea răstignirii ne amenință și crește.
Dar știind acestea toate, Domnul ne-a trimis Duh Sfânt,
Prețioasa Lui comoară, cea din vasul de pământ.

Asta-nseamnă renunțare, să călcăm pe-al nostru eu,
Ca să-L ascultăm în toate pe Fiul lui Dumnezeu.
Din convingere smerită, ea, Mireasa lui Hristos,
Mirelui se va supune într-un mod evlavios.

Însă Biblia ne-arată că supunerea se cere
Nu numai pe verticală, ci-o vedem și-n alte sfere:
În familia creștină între soț și-ntre soție,
Duhul vrea doar ascultare și doar pacea Lui să fie.

Între frații de credință ce compun comunitatea,
Unde-avem asigurate dragostea și libertatea,
Toți suntem chemați de Duhul la supunerea frățească,
Pentru ca în felu-acesta Domnul să Se proslăvească.

În supunere există și încredere deplină
Că nu vom rămâne-n beznă ca să nu mai fim lumină.
Oamenii spre noi se uită, la defectele umane,
Dar Cuvântul sfânt le scoate, chiar de-am trece prin prigoane.

Dacă vine-un vânt puternic scuturând un măr cu roadă,
Cad doar mere viermănoase și ajung călcate-n stradă.
O prigoană nu ne-aduce doar dureri și prejudicii,
Ci și bucurii în Domnul, cum aveau toți ucenicii.

Să gândim ce scopuri bune scoate Dumnezeu din toate
Marile noastre necazuri, din durerile-ndurate.
Va veni în ceruri clipa când ne-om bucura de ele,
Căci acolo-n Raiul nostru nu sunt lacrimi printre stele.

Un creștin cu răzvrătire, ce nu vrea să se supună,
Nu-i născut din Duhul slavei, ci-i din lumea cea nebună.
Diavolul îi umple coșul minții sale vinovate
Cu tot felul de fantasme și gândiri întortocheate.

În supunere există rațiune și onoare,
Cum Hristos a dat din lume Tatălui Său ascultare.
Să urmăm acest exemplu mare și desăvârșit,
Pentru că Mirele nostru niciodată n-a greșit.

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>