text Poezii crestine

SUPRAVIEŢUIREA FAMILIEI SFINTE

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Corneliu Livanu

Sensul existenţei noastre nu-i doar supravieţuire,
Să avem un loc în lume, în această omenire.
Dumnezeu e sfânt şi mare, şi de noi se îngrijeşte
Însă nu îngrijorarea, ci credinţa-n El ne creşte.

Suntem destinaţi trăirii pentru omul nostru nou
Nu umblând pe calea firii ce se dă mereu erou.
Firea a murit pe cruce dacă n-o tragem în jos
Într-o viaţă de ruşine ca omul cel păcătos.

Dumnezeu trimite magii Pruncului să I se-nchine:
Aur, smirnă şi tămâie cu urările de bine.
Pentru Iosif şi Maria darul e ca mielul fript,
Preţ pentru călătoria ce-o vor face în Egipt.

Nu sunt ei bogaţi în lume, parcă nici noi nu suntem.
Însă Dumnezeu ne poartă grija într-un mod suprem.
Căutând Împărăţia şi neprihănirea Lui
Vom culege bucuria cu tot harul Domnului.

O familie e sfântă când Isus trăieşte-n ea
Şi ne-ajută-n toate cele cât ne-ar fi crucea de grea.
Sursele sunt foarte multe, ceru-i plin de bogăţii
Ce nu se-nvechesc vreodată pentru-ai Domnului copii.

Pentru cer şi veşnicie nu-i secretul a primi,
Ci înseamnă bogăţie tot ce poţi a dărui.
Magii s-au întors în ţara cea de unde au plecat
Mai bogaţi în dărnicie, mai voioşi de ce au dat.

Tot aşa şi noi lui Isus să nu-i dăm de azi ocol:
Ci să-i dăm cuiva o pâine şi o haină celui gol.
Iar când Domnul Se va-ntoarce cu lumini în pieptul Său
El ne va scăpa de moarte şi de laţul celui rău.


Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>