text Poezii crestine

Suntem invitaţi

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Neli Todea
Suntem invitaţi

De ce-am bătut la poarta ta?
Ştiam că asta vei întreba,
C-aşa am întrebat şi eu cândva
Pe Cel ce-n poarta mea bătea.

Nu i-am răspuns, El n-a încetat să bată
O zi întreagă şi-apoi noaptea toată,
La poartă zorii zilei L-au găsit
Îndurerat, plângând şi obosit.

Când soarele ardea mai tare
În arşiţă, căldură mare,
Stătea acol, la poarta mea,
Bătea, bătea, nu se oprea.

Au fost şi ploi şi frig apoi
În vântul rece, în apă şi noroi
Stătea drumeţul tot în poartă
Răbda şi nu-nceta să bată.

Şi i-am deschis apoi într-un târziu
Că-n jurul meu totul părea pustiu,
Se-auzea doar ecoul, în liniştea nopţii
Bătăiilor ce încercau din nou tăria porţii.

Iar când i-am întâlnit privirea
Adânc mă încercă nedumerirea,
Un sentiment plăcut, necunoscut
Toată fiinţa mi-a umplut.

Priveam la faţa Lui senină
În noapte, plină de lumină
Iar sufletu-mi se întreba hainul
Cine să fie oare, străinul?!

- Al meu stăpân e-un împărat!
La nunta Fiului El te-a chemat!
Să te invit am fost trimis la tine
Răspunsul dă-mi, te rog fă bine.

Cu mâna tremurând luai scrisoarea,
Ce mâna Lui de la-nceput îmi întindea,
Mesajul tainic încet,încet pătrunde
În faţă o cale nouă îmi deschide.

Şi inima şi sufletul răspuns-au Da,
Venim, venim cu toţi la nunta Ta.
În sus El a privit şi a chemat,
Un porumbel pe braţul meu s-a aşezat.

- El va duce răspunsul la împărat
Acum că-l stiu şi l-am aflat.
Iar Eu am să rămân cu tine
Ca să te pregătesc până ce nunta vine.

Pin lume o să mergem amândoi,
Prin întuneric, ceaţă, frig şi ploi
Căci în odaia de nuntă pregătită de-mpărat
Încă mai sunt locuri ce nu s-au ocupat.

De aceea astăzi stau la poarta ta şi bat
Venit-am să-ţi spun: - Şi tu eşti invitat!
La nunta Fiului de împărat
Dar nu-ţi pot spune până când
Răspunsul tău e aşteptat.

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>