Suntem creștini pe calea către ceruri

Suntem creștini pe calea către ceruri,
Venim la închinare-adeseori,
Cuvântul e-ascultat de frați... și iată,
Atente sunt smeritele surori.

Dar oare când de sus El se coboară,
De ce ne spune ca să ne iubim,
Acei ce-s goi de dragoste... au ură,
De ce ne cere să ne pocăim.

De ce ne cere oare unitate,
De ce ne spune răi să nu mai fim,
Când chiar în casa Lui de închinare,
Cu toții spunem Lui că îi slujim.

De ce ne cere oare lepădare,
Când suntem îmbrăcați așa smerit,
Ce vede oare-n noi de-ntruna strigă,
Să aruncăm aluatul ce-i dospit.

De ce ne cere oare judecata,
Să nu mai fie astăzi printre noi,
De ce să ne-amintim ne cere Domnul,
De cei ce-s încercați, ce-s în nevoi.

De ce El strigă-ntruna pregătire,
Când credem că suntem noi pregătiți,
De ce ne cere El neprihănire,
Când credem că suntem neprihăniți.

Să fim străjeri, să luăm bine aminte,
Coboară cercetarea lui Isus,
Ar vrea ca să găsească o căință,
Să scoatem la lumină ce-i ascuns.

Să nu mai ținem ura-n loc de cinste,
Să nu ne mai mușcăm vrea între noi,
Să fim vrea-n unitate cu aceea,
Ce sunt flămânzi, ce sunt ei în nevoi.

Să fim doar buni în orice-mprejurare,
Plini de iubire vrea mereu să fim,
Ne cere El de sine-o lepădare,
În dragostea de sus să ne unim.

Să ne grăbim s-avem asemănarea,
Cu Domnul că îndată va veni,
Să nu ne prindă somnul, nepăsarea,
Sub ele vom fi cei ce vom pieri.
Amin