text Poezii crestine

Suntem azi creștini pe-o cale

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Diana14
Suntem azi crestini pe cale, înspre ceruri alergăm,
Din a-l zorii dimineții, până în apus... luptăm,
Avem toți numai o țintă, Raiul ce-i un loc doar sfânt,
Dar să ne-ntrebăm noi astăzi, cui slujim azi pe pământ.

Căci acolo unde-i locul, veșnic el doar luminos,
Vor ajunge cei ce astăzi, îl slujesc doar pe Hristos,
Sus în cer n-au loc vre-o dată, cei care batjocoresc,
Care-s după moda lumii, cei ca lumea ce trăiesc.

Nici cei mândri nu-și au locul, unde totu-i infinit,
Unde-i veșnic doar iubire, unde-i veșnic răsărit,
Căci acolo sus în ceruri, au loc doar cei prigoniți,
Care astăzi plâng amarnic, de Isus vor fi primiți.

Cei care își gem suspinul, ei pe El îl vor vedea,
Nu acei de pe-nalțime, vor ajunge-n slava Sa,
Nu bogații... ci sărmaii-l au în inimi pe Isus,
Ei vor moșteni o Țară, veșnică... în ceruri sus.

Vor ajunge cei spre care, pietre doar s-au aruncat,
Căci acolo... sus la Domnul, ajung cei ce au răbdat,
Nu acei cu gura mare, ce aruncă doar venin,
Ci acei care doar cântă, chiar atunci când ei suspin.

Vor ajunge lângă Domnul, sus în Rai... acei ce-acum,
Urcă dealul întristării, cu o cruce grea pe drum,
Nu ajung nici bârfitorii, nici acei ce clevetesc,
Ci acei care dușmanii, pe pământ ei își iubesc.

Oare noi unde ajungem, căci se vede un sfârșit,
Ce-i vom spune de ne-ntreabă, cui aici noi am slujit,
Oare-am murmurat pe cale? , oare suntem bârfitori? ,
Oare-avem noi astăzi roade? , pentru ceruri ce-s valori?

De suntem azi printre-aceia, să venim la crucea Sa,
Să ne cerem și iertare, astăzi El mai poate da,
Să ajungem sus... în Raiul, ce e veșnic el doar sfânt,
Pân-atunci sa fim noi robii, Celui viu jos pe pământ.

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>