Sunt oameni...

Psalmul 49:6,7

Sunt astăzi oameni mari şi grei în lume
Din creştet până-n tălpi au za de aur
Faptele lor şi faima de renume
Depozitate sunt, în scump tezaur.

Sunt oameni ce se cred stăpâni ai firii
Cu însuşi Dumnezeu vor să se lupte
Ei au în sânge boala stăpânirii
Şi vor din glorii seci să se înfrupte.

Sunt oameni care nu-ncap într-o eră
Sunt oameni ce se cred sculptaţi din soare;
Ei se încred în iasca efemeră
Fălindu-se cu bogăţia lor cea mare!

În arcuri de triumf, pe sub arcade,
Deşertăciunea cărnii le e viciu
Şi-şi grămădesc aplauze-n cascade
Din vanitate goală şi capriciu.

Râvnind la calde jilţuri să troneze
Sunt mulţi acei ce-şi construiesc palate
Lăsând pe alţii-n lacrimi să ofteze -
Sorbind tăcut dureri nemăsurate.

Preocupaţi de rosturi panacee
De visuri plăzmuite-n utopie,
Ridică-n slavi ideile atee
Salvaţi de crezul în filantropie...!?

Din evoluţie, mulţi şi-au făcut credinţă
Iar alţii s-au impus în monumente;
Cinstind un zeu modern, cu sârguinţă,
Mulţi se pretind fiinţe inocente!

Înveşmântaţi în in şi bumbăcel
În haine de porfiră şi mătase
Ei n-au nevoie, ca Emanuel
Din poala crucii haine să le coase.

Christos şi-a dat viaţa pentru ei
Ca toţi să intre-n vasul mântuirii.
Dar mulţi "făloşi, eroi şi semizei"
Se îmbulzesc în barca-mpotrivirii!

Atât de mult prea bunul Dumnezeu
Întreaga lume a iubit la cruce
Şi cheamă blând şi dulce şi mereu
Pe cei pierduţi, în braţu-I să se-arunce.

Căci omul nu se va putea răscumpăra
Prin fapte, sau efort, sau bunătate;
Vinovăţia nu se va spăla
Prin vrednicie, ori integritate.

Răscumpărarea costă-aşa de mult
Cât nu există aur s-o plătească
Şi nu va fi religie, nici cult,
Păcatul greu, murdar, să-l ispăşească.

E-un Dumnezeu cu Har nemărginit
Şi e-un Christos - divin şi tainic Miel -
Sunt oameni vechi, ce merg spre iad, zorit
Sunt oameni noi, spălaţi, salvaţi prin El.