SUNT O VERIGA IN LANTUL NEAMULUI MEU...

Am aparut pe lume, in vijelie, cu un computer invizibil
Ce a lucrat, ca sa ma programeze spre perfectionare.
Aceasta, insa, exista doar in idealul meu plauzibil,
Ce-asteapta, ca-n orice clipa, sa se produca minunea cea mare!

O taina a aparut in viata mea, cand am vazut Ideea,
Intr-o noapte cu luna si stele, cu luceafarul de seara...
Atunci, am inteles ca viata este doar o primavarta,
Un timp in care sufletul se formeaza, ca sa treaca si Puntea...

Dincolo de Punte, in lumea eternului, fiind cu Dumnezeu,
Este locul fericit, unde doreste sa fie si sufletul meu!
Este un gand si-o ideee divina, un ideal minunat,
De care si neamul meu as dori sa fie imbratisat...

Am coborat de pe muntele regasirii cu infinitul,
Unde-am vazut Ideea, lasandu-mi gandul, calatorul,
Ca norul ce pluteste in voie, sa se regaseasca
In vantul ce-adie usor si-n frunza lasata sa cresca...

Si florile, curcubeul culorilor, sunt imaginea departarilor,
Unde-i tara mea, cu plaiurile mioritelor si a doinelor,
La care revin si le port in suflet printre straini,
Ca sa nu uit de toti fratii de neam si de sange romani...

Picioarele mele nu pot, acum, parasi bucata de glie,
Pe care plutesc intre oceane de-o buna bucata de vreme,
Dar gandul meu simte pamant romanesc sub picioare
Si boabe de grau; si porumb, ca solie spre soare!

Parca-s aievea in tara impanzita de Muntii Carpati,
De rauri si lacuri, in care am surori si frati...
Si simt bucuria ca legatura cu glia strabuna,
Udata de munca-n sudoare e vie si-i o arvuna...

Sunt si eu, alaturi cu fratii de neam si de sange,
Ca un bob de nisip langa marea ce se agita si plange...
Sunt o veriga in lantul unui popor care are rabdare
Si-asteapta cu speranta Sarbatoarea cea mare!...

Si-s fericit ca-s mantuit si n-am trait in zadar,
Caci am dus inainte credinta poporului meu
Ce-o las mostenire nepieritoare-n veriga de neam ca si har,
In asteptarea vietii minunate si sfinte, cu Dumnezeu!...
*
Chicago, 7 septembrie 2006

E-mail: ProfBuhai [email protected]