text Poezii crestine

Sunt eu un creștin pe cale?

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Diana14
Eu sunt un creștin pe cale,
Dar cum mă numesc în vale? ,
Sunt în ea eu credincios? ,
Prieten mi-este-n ea Hristos? ,
Sau eu sunt un trădător,
Cel ce-n vale doar cobor,
Îmi înalț spre El privirea? ,
Sau mi-ascult în vale firea.

Credincios eu mă numesc,
Dar când greu mă ispitesc,
Luptele pe drumul greu,
Sunt un fiu de Dumnezeu? ,
Rabd cum Domnul a răbdat,
Sau de mine-i lepădat,
Cel ce-un nume mi-a dat mie,
Ca s-ajung în veșnicie.

Mă numesc un nou născut,
Dar atunci când murmur mult,
Oare cum eu mă numesc,
Calea când o ocolesc? ,
Frații mei atunci când plâng,
Când suspină și în gând,
Sunt eu lângă ei mereu,
Sau eu fug de greul greu.

Eu pe drum spun că-i ușor,
Că sunt un moștenitor,
Sunt urmaș de-un Împărat,
Ce-n sfânt sânge m-a spălat,
Dar oare în încercare,
Când mă aflu-n strâmtorare,
Calc eu tot pe urma Sa? ,
Sau mă-ntorc pe calea grea.

Ooo... de sunt așa în toate,
Sunt pe calea înspre moarte,
Nu pășesc spre Țara vie,
Căci de-o grea fățărnicie,
Sunt orbit pe drumul meu,
Ce spun că-i spre Dumnezeu,
Dar e-un drum de rătăcire,
Ce nu duce-n nemurire.

Doamne Tu în bunătate,
Vieții mele ce-i în noapte,
Dă-i Lumină ca să vadă,
Dă-i credință ca să creadă,
Din această ațipire,
Tu trezește-o cu iubire,
Du-o Doamne pe-a Ta cale,
Ca să te slăvească-n vale.

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>