text Poezii crestine

Sunt doar un om

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Ioan Vasiu
Motto: Căci așa vorbește Cel Prea Înalt, a cărui locuință este veșnică
și al cărui Nume este Sfânt: "Eu locuiesc în locuri înalte și în sfin-
țenie; dar sunt cu omul zdrobit și smerit, ca să înviorez duhurile
smerite, și să îmbărbătez inimile zdrobite. " Isaia 57; 15.

Din Evanghelie îmi picură în suflet lumina
Ce alungă întunericul dezvăluindu-mi vina
De multă vreme tăinuită în locul nepătruns
Și nemărturisită Aceluia ce vede în ascuns.

Gândurile negre se frământă cu grămada
Înăuntrul meu, sfâșiindu-l precum leii prada;
Îmi știu fărădelegea, păcatul meu mă doare,
Greșeala ce-am crezut-o pierdută în uitare.

A mele fapte rele - și nu-s deloc puține -
Mă macină fiind prea grele pentru mine. . .
Și cât aș vrea din minte să-mi dispară,
Că-ntruna mă apasă precum o grea povară!

Umblu plin de durere, ca pentru un frate,
Se clatină genunchii de-atâta greutate. . .
Suspine adânci ce dor. . . Și inima-i bolnavă
Că-n ea fărădelegea mi-a picurat otravă.

Din pricina fărădelegii-i atâta suferință
Și oamenii păcătuiesc și cad în necredință
Robiți de pofte rele, pierduți și rătăciți. . .
Doar plânsul îi alină. . . Și mor nemântuiți.

Sunt doar un om și eu, cu slăbiciuni
Și adeseori, în suflet adun amărăciuni
Ce mă împovărează, și-un duh de neputință
Mă împiedică pe cale s-alerg cu stăruință.

Dar mă încred în Domnul că El dă mângâiere;
În orice slăbiciune mă încinge cu putere;
Nădejdea mea în Domnul rămâne neclintită,
Că El tămăduiește omul cu inima zdrobită.

Îmi mărturisesc păcatul. . . Cu lacrime amare
Mă rog mereu fierbinte să capăt îndurare;
Și-n mila Lui mă iartă și nu mă nimicește,
Căci Dumnezeu iubește pe cel ce se căiește.

Domnul aude când strigă cel nenorocit
Și-l izbăvește din ispita care l-a robit;
Cu toiag de fier sfărâmă al robiei jug,
Ca sfinții Lui să aibă viață din belșug.

Domnul mi-a luat povara și grijurile toate
Și-n locul lor mi-a dat iertarea de păcate;
De aceea pentru mine nimic nu-i mai presus
Decât credința-n Tatăl și-n Fiul Său Isus.
Amin!
Alba Iulia 15. 02. 2018




Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>