text Poezii crestine

Sunt doar un călător

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Emanuel Hasan
Prin multe țări trecut-am în a mea pribegie
Spre slava ce m-așteaptă acasă-n veșnicie!
Prin mari și mici orașe, prin tot felul de sate,
Sau prin comune care în munți sunt așezate.
Și totuși, pe niciunde nu s-a găsit o casă
În care-a mea ființă să se simtă acasă!

A fost cu neputință, c-așa mi-a fost dat mie:
Să merg doar înainte, mereu, spre veșnicie!
În timp ce mulți, în lume, au prins mari rădăcini
În așezări pompoase, eu, doar un biet creștin,
Printre spinii pustiei am tot călătorit
Spre ținta mea supremă, cerul nemărginit!

C-am vrut și eu o casă, n-o pot tăgădui,
Dar alta fu voința Celui din veșnicii!
Ca de nimic din lume să nu pot fi legat,
Ci să pășesc pe cale, de toate dezlegat!
Totuși, nu este simplu să fi un călător,
Să vezi zâmbete șterse și să auzi ocări!

În timp ce alții-adună și prind mari rădăcini
E greu să mergi 'nainte printre huliri și spini!
Dar să privesc în urmă? Să stau? Sau, să mă-ntorc? . .
Nu, nu, e imposibil, așa ceva nu pot!
S-ajung să cânt cu sfinții plecați în Paradis
Celui jertfit pe cruce, e cel mai mare vis!

Să-mi pun nădejdea-n Domnul, că-mi face casă-n cer,
Să merg pe calea-ngustă printre munți de dureri,
Nu e ușor dar totuși eu nu mă pot schimba,
Aproape sunt de țintă, de rai, de Țara mea!
Am înțeles eu bine ce fac și cine sunt,
Care îmi este țelul și înspre ce m-avânt!

Cuvintele de blamă și ură, mii de-ar fi,
Al meu crez, a mea cale, n-o vor putea opri:
Sunt doar un călător spre Țara minunată,
La capătul cărării m-așteaptă sfântul Tată!
Eu am venit din ceruri și-n cer mă voi întoarce
Când al meu trup, la urmă, de duh se va desface!

Atunci, într-o clipită, eu fi-voi transformat
De Cel care pe cruce viață-n dar mi-a dat!
Și-mi voi primi răsplata care în cer m-așteaptă,
Premiul pentru cei care au mers pe calea dreaptă!
Și nu poate să fie nimica mai frumos
Decât să-mi dea cununa Însuși Isus Hristos!

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>