Sunt...

Sunt un ciudat, prin a lumii pustiu
Cu ochii ațintiți, spre cerul cenuşiu,
Picioarele se duc, spre liman păşesc
În nevăzutul absolut, ochii minții privesc.

Pe gândurii mă aflu şi tac, liniştit,
Meditez la etern, însoțit de acelaş privit.
Încerc să formez, o legătură dependentă
De Domnul şi inima, să fie mereu influentă.

Vreau să insist, să pot, să fac cunoscut,
Omul din Duhul Lui, născut şi crescut.
Slava Lui şi a Lui har, pentru mine un nimic,
Prin dragostea Lui, să mă pot vedea mai mic.

Oamenii mă văd un ciudat, fanatic, depăşit
Dar Domnul ştie interiorul meu, şi-l linişteşte!
Îmi dă dragoste şi mă hrăneşte sufleteşte!
Până aicia m-a condus, alături cu mine a păşit.

Spune ce vrei, sau cum poți să mă vezi...
Tu frate poți, să citeşti sau poți să sfidezi.
Dar Domnul mi-a dat dar, să pot scrie cu har,
Din puțina mea imaginație, versuri fără hotar.