text Poezii crestine

Sufletul(Psycho0

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Maria Despescu
Sufletul(Psycho)


Motto

Sufletul e un colos
De mixturi, a multe semne,
Prin care un credincios
Ia cuvintele eterne,
Ale, Domnului, Christos
Sufletul, e-acea structură
Nevăzută în natură,
Primită prin simțuri simple,
Spunând ce o să se-ntâmple
Când vrea omul să asculte,
Dar, și-un simț, ascuns sub tâmple
Relevat bine-n Scriptură.
Special mod de convorbire
Nu, în vorbe, ci-n simțire
Înlesnit doar de iubire.
Sufletul, e un colos
Curățat de-un, Om, curat
Ce nu cunoștea păcat,
Cel mai mare Împărat,
Care s-a născut vreodat.
Mielul, Sfânt -Isus Christos-.
Suflarea Lui Dumnezeu,
Viața dată lui Adam,
Suprimată de cel Rău,
De minciuna lui Satan.


Sufletul(Psycho)

Știu prea bine Doamne
Că privești la mine,
Nu știu dacă merit
Dar Tu știi mai bine.


Mă-nveți să-mi măsor
Dorințele mele,
Când cobori, ca nor
Sau Te-arăți printre, stele.

Unic Dumnezeu,
Creator a toate,
Ziditorul meu,
Viață după moarte.

Stăpânul de sclavi
Ce-și cunoaște sclavii,
Dacă, sunt bolnavi
Vindecă bolnavii.

Dacă au murit,
Îi scoate din groapă,
Prin Fiul jertfit, .
Botezat in apă

Nu a, Lui, păcate
Apa să le spele
Ci, grele păcate,
Păcatele mele.

În sufletul meu,
Ai fost și vei fi,
Domn și Dumnezeu,
Cheia inimii,
Amin! !

Maria Despescu
05.01. 2022
Alba Iulia

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>