Sufletul meu

Sufletul meu, parfum ești? Sau culoare?
În ce dimensiuni ești oare plămădit?
Vibrezi în clipa mea prea trecătoare,
O haltă-a nemuririi în ce moare,
Zburând din infinit spre infinit.

Ai venit din câmpuri fără de trecut,
De unde „este” fără să fi fost,
Te bucuri, te-ntristezi cu glasul mut
Și nu știu dacă venirea te-a durut,
Dar știu că treci prin lut să-ți faci un rost.

N-ai dus cu tine nici o amintire,
Un nume sau un număr, cod de bare,
Eu vreau să te îmbrac în in subțire,
Ca o Mireasă sfântă, pentru Mire,
Să te gătesc de marea Sărbătoare.

Te-ai răspândit prin goluri celulare
Țesând un chip care mă reprezintă,
Celule mor, dar ce ești tu nu moare,
Rezultanta din teascuri și cuptoare
Sfârșește alergarea-n Cer, la Țintă.

Te reîntorci din vas, ca un răspuns,
Îmi duci Acasă mărturia toată,
A fost o clipă și-a fost îndeajuns,
Te-am încredințat pe brațul Lui Isus,
De-atunci spre Cer, cu Dragoste te poartă.

Golgota, fereastră-a temniței de lut,
Îți lasă Cerul, petic de visare,
Cu o Nădejde-n Cel fără de-nceput,
El te așteaptă și te iubește mult
Căci este Dragoste nepieritoare.

Plăcerea ta să fie voia-I sfântă,
Ca cerbul însetat după izvoare
Așa să alergi, suflete, spre Țintă,
În Susurul care duios cuvântă,
Trecând smerit pe calea de durere.

Să nu uiți suflete, Jertfa rămâne,
E Dragostea care te-a răscumpărat,
Căci a plătit cu lacrimi de rubine,
Cu Viața Lui te-a înviat pe tine,
S-ajungi biruitor, pe malul celălalt.

Amin!