Sufletu-mi nu poate tace

Sufletu-mi nu poate tace, strigă numai bucuros,
Că-ntr-o zi pe drum în viață, la-ntâlnit el pe Hristos.

Din pornirea dimineții, strigă numai fericit,
Că Isus de mână-l poartă, până într-un asfințit.

Gura stă mereu deschisă, laude doar înalțând,
Inima mereu îmi bate, și bătaia este-un cânt

Și privirea are-o țintă, este marea mea iubire,
Care mi-a ieșit în față, când mergeam înspre pieire.

Nu pot azi să tac o clipă, vreau să strig astăzi mereu,
Pe pământ că am un Tată, nu-i oricine-i Dumnezeu.

Vreau să strig că nu sunt singur, el e Cel ce ma-nfiat,
Și în marea bunătate, mantuire-n dar mi-a dat.

Mi-a deschis El către viață, poarta cerurilor vii,
El mi-a pregătit și locul, locul cel din veșnicii.

M-a urcat treaptă cu treaptă, mai aproape ca să fiu,
De un loc ce-mi este-acasă, este sus... nu în pustiu.

Azi să tac... . nu pot o clipă, plin de bucurie sunt,
Ea-mi deschide mereu gura, să îl laud pe Cel sfânt.

Chiar în orice timp al vieții, îl voi lăuda căci eu,
Am gustat din pâinea vieții, și ea este... . Dumnezeu.