text Poezii crestine

SUFLETE DEZLEGATE

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: George Cornici
SUFLETE DEZLEGATE

"Sufletul ne-a scăpat ca pasărea din
laţul păsărarului; laţul s-a rupt şi noi
am scăpat." (Psalmul 124:7)
**************************************

Sufletele noastre au fost înlănţuite
Cum păsările-s prinse în laţ de păsărar
Erau în întuneric, zdrobite, biruite
Străine de Dumnezeul oricărui har.

Erau închise în sinistra închisoare
Neputincioase, triste şi fără ideal
Şi se-ntrebau: "Cât va mai ţine oare
Această cruntă stare, acest netrebnic val?"

"Cât oare va mai ţine robia şi teroarea?
Cât timp ne vom da vlaga stăpânului mişel?
Sau poate asta-i plata c-am refuzat chemarea
Şi părtăşii cu sfinţii nu am dorit defel."

"Aceasta ne e soarta: să fim pe veci legate
Să suferim nespus, să plângem în zadar,
Să stăm în prăbuşire, să fim nemângâiate
C-am refuzat chemarea şi preasfântul dar."

Dar Braţul ce-a-ntocmit şi stelele şi sorii
Şi-a pus pe boltă luceferi ce lucesc
A sfărâmat şi lanţurile şi uşile-nchisorii
Şi au ieşit afară unde pe Rege îl slujesc.

Şi cântă astăzi cântecul descătuşării
C-au fost scăpate din groaznicul infern
Şi au gustat dulcea mireasmă a iertării
Şi au intrat pe porţile Regatului etern...

Şi-s pline de speranţă, de credinţă vie,
De tihnă, de Lumina ce vine din Hristos
El le susţine, le dă eternă bucurie,
Le conectează cu tărâmul veşnic luminos.

***
Sufletele noastre au fost înlănţuite
Cum păsările-s prinse în laţ de păsărar
În bezna cea cumplită, întruna hărţuite
Străine de luminile cerescului Far...

Dar a intervenit Părintele-ndurării
Le-a smuls de-acolo cu Braţu-i încercat
Şi a sădit în ele duhul renunţării
Şi le-a învăluit în bucurii de neuitat.

27 Noiembrie, 2007











Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>