Suflete...

Suflete...



Suflete vii, se-nalță la cer
Și se unesc în slava nemuririi,
Niciunul nu se pierde-s
La Domnul, giuvaier,
Ci într-un glas, cântă Dumnezeirii.
Au fost, zidite, cu Domnul să trăiască,
În Adevăr, Pace și Fericire
Și-n bucurie, să se înmulțească,
Sub blânda Tatălui privire și iubire,
Grădina, s-o lucrezeși-atent, s-o îngrijească,
Iar, Tatăl, fericit, să le privească
Să le dezmierde, că astfel le-a creeat,
Domn fiind, Stăpân și veșnic Împărat,
Ca în Sfințirea Lui și Slava Sa să crească,
Adam și-a lui soție au fost perfecți, ca două flori,
Asupra lor să nu abată moarte,
Cu, Dumnezeu, fiind nemuritori,
Să nu mănânce, fructul cunoștinței
Fiindc-aveau de toate.
Era îns-un, Luceafăr, dorindu-și Majestatea
Și strălucirea, Domnului vieții,
Puterea, Sa, de-aici și răutatea
De-a pune-n suflet omului, otrava nedreptății,
Stăpân al morții și soartei nefaste,
Sursa-ntristării și prăbușirii noastre,
Ademeni pe curioasa Eva,
Când i-a promis, că, nicicum n-o să moară
Fiind ca, Dumnezeu, de înțeleaptă
Uita ce i s-a spus că o așteaptă,
De către Creator pentru-așa faptă
Și bucuroasă i-a dat perechii ei,
Și-au cunoscut, că-s goi, că n-au o haină
De s-au ascuns, privirii Celui Ce i-a zidit,
Ca să trăiască fără de sfârșit
Crezând că-i pentru Domnul,
Nevinovată Taină.
Dorința preamăririi,
La omorât pe om
Decizia, de-a n-asculta, îi aparține
El a gustat, al cunoștinței pom,
Prin asta L-au făcut pe, Tatăl de rușine,
Să râdă, Diavolul, ce picură mânie.
Omul voia mărire
Dar a primit urgie,
Va coborâ, Cuvântul,
Pe Diavol să-l distrugă
Pentru mândria ce și-a alocat,
Și Domnu-n, moartea Sa, atât de crudă
Greșelile-a plătit, murind pentru păcat.
Dar, Domnul Vieții-i, va reda viața
Nouă, ne-a dat, pentru a doua oară
S-alegem moștenirea, cea cerească
Lumina vieții noastre, iar coboară,
Făptura, ce-i pe Cale, să nu moară
De-aceea o înalță
Că-i lui Isus comoară.
Domnul, la om i-a luat, din aroganță
De pe ochi i-a luat ceața,
Și-i pune, în lumină și sufletul și fața,
Încât, Cel Rău, de om păstrând distanța
În foc și în rușine-n loc fără mormânt,
Fără speranță,
Va fi de râs, acolo în Sheol,
În, neagra veșnicie-a umbrelor,
Care rămân definitiv, sub focul din pământ,
Unde arde-n miezul lui, în nichel, sulf arzând,
Siliciu lichid,. Și focul de fosfor
La timp prezent și veșnic viitor.

Maria Despescu
16.03. 2022.