Suflet obosit

Suflet obosit. .
Te izbești ca apa de stânci,
Alergi căutând fericirea,
Treci prin cascade adânci,
În vad culegi dezamăgirea. .

Aduni tot ce vezi cu nesaț,
Ca apa ce-ți iese în cale.
Alergi la pierzare cu lumea la braț,
Cât timp nu pui frâu inimii tale.

Căci lumea te-nșeală, te minte,
Îți dă cu o mână, cu zece te-atrage.
Îți fură privirea cu borșul de linte,
La urmă te împinge-n cascade.

Te cheamă să-ți dea fericirea
De care nici nu-a auzit.
Flori de mucegai e toată sclipirea,
Atât îți oferă lumea, suflet obosit.

La urmă când cartea vieții tale
Ultima filă-și va închide,
Vei plânge cu lacrimi amare,
Obosit de căutări, de vise neîmplinite.

Căci pacea adâncă, alinul,
Liniștea Edenului de altădată,
Ți-o dă numai El, Isus, Divinul,
Nu o vei găsi în lumea toată.

Lumea-ți dă plăceri de-o clipă,
Ne-mpliniri, dezamăgire.
Nu citi-acest vers în pripă,
"Dumnezeu e adevărata fericire!"

Lasă-L Stăpân în viața ta
Și vei cunoaște fericirea.
În zile cu soare, și-n vreme rea,
Pe față-ți va radia bucuria,

Căci fericirea nu stă-n bani,
În case mari, mașini luxoase,
În lauri, like- uri, nici în fani,
În mese întinse și pompoase. .

Ci într-un suflet mulțumit,
Ce poartă în el,"Dumnezeirea"!
Când ești smerit și pocăit,
Vei ști ce-nseamnă fericirea.

Altfel totu-i doar spoială,
Zâmbete din inimi reci,
Sentimente, vorbe goale,
Fără miez, putrede, seci.

De n-ai găsit în viață fericirea,
Zadarnic scotocești prin lumea mare
Să cauți un bob de pace, de-mplinire.
Oprește-te o clipă din alergare. .
Privește, fericirea îți stă în cale!