SUFLĂ VANT DIN RASARIT

SUFLĂ VANT DIN RASARIT

Suflă vânt din răsărit, iar norii către vest,
Plutesc grăbiţi şi răsfiraţi lăsând acolo-n est,
Un cer senin şi azuriu, pe el semeaţa Lună,
Să-mpartă zâmbet pe Pământ, veşminte de lumină.

Nu are ea lumina ei, ce-o dă şi-o reflectează,
Ci, de la Soare o primeşte, cât el o luminează.
Să-mpartă-n bezna nopţi-adânci, fotonii luminoşi,
Şi asfel să nu calci în drum, pe şerpii veninoşi.

Jivini aleargă peste tot făcând în jur prăpăd,
Acolo unde stau ascunşi şi-adesea nu se văd.
O, Astru blând şi luminos, revarsă Tu din Răsărit,
Şi dă a Ta lumină vie pe spaţiul ne-nsorit.

E vreme-acum, atât de rea, cu tunet şi furtună,
Cu greu străbate raza Ta s-ajungă pân-la Lună.
Învăluită stă mereu şi norii o-nfăşoară,
Lumina spre pământ din ea cu greu se mai strecoară.

Tornade mari izbesc într-una, ca doar s-o devieze
Şi astfel astrul nopţii reci să nu mai lumineze.
Nu-i timp acum să stea aşa, ea solul sfânt al Vieţii,
Căci iată-n Răsărit privim spre zorii dimineţii.

Tu Soare Sfânt şi luminos dă-i haina Ta divină,
Ca-n restul nopţii ce-a rămas să dea din ea lumină.
Atunci acei ce văd din ea cum totul luminează,
Privi-vor toţi lumina Ta şi cum Ţi-o reflectează.

Ţintim mereu şi cu nesaţ spre Astrul luminos,
Dorind s-accedem către zori, spre stele cu Cristos.
Isuse, Soare-al vieţii noi, revino mai curând,
Căci mulţi din cei ce Te doresc, tot pleacă, aşteptând.

Revino, Soare Bun şi Sfânt, revino dintre aştri,
Căci mulţi privesc, ca Tu să vii, spre zorii cei albaştri.
Aleasa Ta, precum e Luna, străbate acum în noapte,
Şi nu ascultă-n jurul ei, a duhurilor şoapte.

Mireasa despre care-ai scris, în Cartea Ta cu sânge,
Veghează mult, scrutează-n zări şi nu puţin şi plânge.
Lovesc în ea şi vânturi reci să-i facă rău, s-o doară,
Dar ea Te strigă, Scump Isus: Revino, Te coboară.
Amin.