Suferințe și mângâieri

Suferințe şi mângâieri

Sunt omul care a văzut suferința
Sub nuiaua urgiei lui Dumnezeu
Zadarnic am aștept biruința
Că din greu am mers la mai greu.

M-a dus în întuneric și nu în lumină
Sperând am așteptat ajutor să vină
Mâna Lui și-a întins împotriva mea
Mi-a zdrobit oasele, pielea și carnea,

Cu un zid m-a înconjurat
Cu otravă și durere m-a săturat
În lanțuri grele El m-a pus
Și rugăciunea nu primea răspuns.

Mă pândește ca un leu și ca un urs
Din locul Lui unde stă ascuns
Mi-a abătut căile și ma pustiit
De săgețile Lui am fost lovit.

Am ajuns de râsul poporului meu
Sunt pus în cântece de batjocură la greu
De amărăciune m-a săturat
Și cu pelin m-a îmbătat

Cu pietre dinții mi-a sfărmat
Cu cenușă m-a acoperit
Sufletul meu s-a mâhnit
Mi-a luat pacea și fericirea

S-a dus puterea mea de viață
Nu mai am nici o speranță
Gândește-te Doamne la suferința mea
La necazul, pelinul și otrava din ea.

În mine-i sufletul mâhnit
Dar nu sunt deznădăjduit
Bunătățile Domnului nu s-au sfârșit
Îndurările Lui s-au înoit!

Domnul este partea mea de moștenire
Bine este să aștepți în tăcere
Ajutorul ce vine din partea Domnului
Când omul are un jug din tinerețea lui,

Să dea obrazul celui ce îl lovește
Și să rabde de la cel ce-l ocărăște,
Că Domnul nu leapădă pentru totdeauna
O spun și repet întruna

Când El mâhnește pe cineva
Se îndură iarăși după mila Sa
Căci el nu are plăcere ca să necăjească
Pe copiii oamenilor să-i mâhnească

Când se calcă în picioare dreptatea omenească
Și viața-n groapă voiau s-o nimicească
Spune Ieremia că numele Domnului a chemat
Când oamenii cu pietre-n el au aruncat.

În nenorocire către Domnul a strigat
Și din groapă la scăpat.
Mă doare pentru fiicele cetății mele
Ai milă Doamne de ele.

În lacrimi ochii se topesc
Pentru poporul Tău mai mijlocesc
Printre popoare suntem de ocară
Lăsându-ne de batjocură…

Căci fără milă ai ucis pe mulți
Când de Nebucadnețar am fost învinși
În mânia Ta tu te-ai ascuns
Și la rugăciune nu primeam răspuns

Te-ai învăluit într-un nor
Când te chemam de zor
Mâinile spre Tine am înălțat,
Am fost îndărătnici, nu am ascultat

Am fost răi, am păcătuit
Și în mânia Ta ne-ai urmărit.
Iată ce m-ai zicea prorocul:
De ce să se tot plângă omul?

Mai bine să ne plângem a noastre păcate
Să luăm seama la ale noastre umblete
La Domnul trebuie să ne întoarcem
Și în toate voia Lui să facem.

Întotdeauna când poporul s-a îndepărtat
Război sau prigoană Domnul a lăsat
Și noi ar fi bine să luăm aminte
Să punem la inimă lucrurile sfinte,

Din iubire să slujim lui Dumnezeu
Să nu ne lase în ceasul greu
Că atunci s-ar prea putea
Să cădem în suferința grea.

De aceea vă rog; soră, frate
Cât încă Domnul milă împarte
Veniți să ne închinăm cu umilință
Și El să ne de-a biruință.
Amin
Din plângerile lui Ieremia capitolul 3