text Poezii crestine

SUFERINŢA MARTIRILOR

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Corneliu Livanu

Cea mai naltă mărturie pentru cer o dau martirii
Ce-au murit pe rug, în flăcări, rezistându-i prigonirii.
Când nu au nici argumente cei răi par să se răzbune
Pe creştinii plini de forţă care stau în rugăciune.

Daniel cândva, profetul, este-un astfel de exemplu.
Nu era la el în ţară, dar el însuşi era Templu.
L-au pândit prigonitorii şi-n curând la lei l-au dat
Însă îngerul din ceruri a venit şi l-a salvat.

Ştefan cel plin de credinţă, însă şi de Duhul Sfânt,
Îl vesteşte pe Mesia cu credinţă şi avânt.
Îi mustră pe marii-preoţi, pe aşa-zişii părinţi,
Şi aceştia se revoltă clănţănind mereu din dinţi,

Ei aruncă-n el cu pietre, însă Ştefan se fereşte
Şi-apoi cade în ţărână când din cap sânge-i ţâşneşte.
Până când îşi dă suflarea el se roagă-n acea dramă:
„Doamne, iartă-le păcatul! Te rog nu le ţine-n seamă!”

Fericirile sunt date celor ce sunt prigoniţi
Şi din ţara lor, din casă, sunt de cei răi izgoniţi.
O prigoană curăţeşte tot ce-i rău între creştini
Curăţind întreg ogorul şi de pietre şi de spini.

Sfinţii sunt respinşi de lume şi-adesea discriminaţi.
Nu au drepturi ca oricare, mai curând sunt criticaţi.
Sunt vânaţi cu-orice ocazii de spioni, cozi de topor.
Şi suspecta propagandă fac din mulţi duşmanii lor.

Domnu-n predică ne cere să lăsăm orice-am avea
Şi prin orice suferinţă să urmăm doar calea Sa.
Până şi prestigiul nostru nimeni nu ni-l dă napoi.
Vom avea doar fericirea că Isus este cu noi.

Raţiunea cea supremă pentru viaţa ce-o trăim
Este crucea răstignirii ce ne-ajută să iubim.
Chiar şi pe duşmanii noştri şi pe toţi ce ni se-opun
Să-i răbdăm cu-nţelepciune printr-un cuget pur şi bun.

Moartea e-o descătuşare pentru astfel de martiri
Cărora le vezi credinţa şi iubirea din priviri.
De ei oamenii nu-s vrednici cum stă chiar în Carte scris.
Să-i urmăm prin astă lume până sus în Paradis.

Şi de-o fi să întârzie Mirele cel glorios
Noi vom strânge-n vasul nostru untdelemnul preţios.
Deşi noaptea pare lungă totuşi Domnul va veni
Şi atunci pe fiecare sigur îl va răsplăti.





Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Blândețea lui Moise
Blândețea lui MoiseMoise,cel mai blândde pe fața pământului.Da, el...Ascultând,rugând...Mana din cerse scursese.Toiagulînflorise.Și nici patruzeci de anide pribegienu putură învechiblândețea lui... Citeste mai mult >>
Deșertăciune și goană după vânt.
Deșertăciune și goană după vânt.Să înverzesc în casa TaIsuse îmi dorescȘi ca un vultur să mă înalțCu Tine să vorbescPe-un colț de stea să mă așezCa în copil cuminteIar Tu Isuse să-mi asculțiAmarele-mi... Citeste mai mult >>
Alegerea Mea
Când mă rog la DumnezeuAm inima plină de luminăÎmi este bine când mi-e greuCă știu că Este lângă mine.Când sunt slabă fără putereEl îmi este mângâiereCând zâmbesc și când sunt bineȘtiu că El a fost cu... Citeste mai mult >>
ÎMBĂTRÂNIND...
Îmbătrânind...Îmbătrânind, rememorămPăcate ce le-avem,De la cele mai, recenteAvând gândurile-atente,Spre cele ce, mintea scurmăSpre maturitate-n, urmăEle veselia, curmă,Până la cele grămadăCe-n tiner... Citeste mai mult >>
Golgota
GolgotaMi-am încurcat răsăritul în apussau nu...Apusul în răsăritsau nu...Amurgul în Răsărit...Cine mai ține socotealazilelor și nopților?Jucăușă mai e vremea,ce sare din om în om,sau omul saredin vre... Citeste mai mult >>
Binecuvântare!
Azi ești chemat la binecuvântare,Iubit Părinte din cerul slăvit,Să lași un strop din harul Tău cel marePeste Isaac, acest copil dorit.Să-i porți de grijă în această viață,Să-L iei pe brațul Tău de Dum... Citeste mai mult >>
De ce nu m-ai plămădit pe mine, copil?
De ce nu m-ai plămădit pe mine, copil?De ce, Doamne,ai vrut un om mare,un Adam?Ce taină ascundeaiîn plămădeala unui Prunc?M-ai alessă fiu cea dintâicare să nască un prunc,să-l țină la pieptul ei.Te-ai... Citeste mai mult >>
Draga mea copilă
Dragă mea copilăCum aș putea să uit ziuaîn care te-ai odihnit în pântecul meu?Cum aș putea să uittainica armoniedintre inimile noastre?Trup în trup.Inimă în inimă,mână în mână,ochii tăi în ochii mei..... Citeste mai mult >>
Mă vezi
Mă veziMă vezi în ploaie,printre rafale de vânt,nu doar în însingurarea mea,ci și în tăcerea mea.Mă vezi acolounde pare că nu mai sunt...Nu totul moarecând carnea se petrece.Suflarease ține de cer.Și... Citeste mai mult >>
Domnul meu, Tată
Domnul meu, TatăDe cum am auzit de Tine,m-am îndrăgostitde frumusețea Ta,de bunătatea Ta.Apoi de sfințenia Ta...m-am furișatîn odăița meași m-am pitit...Cine să mă acoperede privirea Ta?Unde să mă mic... Citeste mai mult >>