Suferința...

Suferință...
crin din care Domnul Și-a-mpletit cununa
mulți te plâng când mergi la dânșii,
eu te cânt întotdeauna -
căci în leagănul tău dulce
când m-a pus întâi durerea
am văzut la căpătâiu-mi,
veghetoare, mângâierea.

Suferință, soră scumpă
ce mă porți de-atunci cu tine,
câte bucurii în suflet mi-ai dat tu
printre suspine!
Tu m-ai învățat,
gunoaie și-amăgire și ispită -
să le văd acelea câte vine lumea să-mi promită.

Și să aflu ce comoară e primirea slavei sfinte
și cunoașterea iertării,
și iubirea ei fierbinte,
și-a credinței odihnă, și-alinarea cea plăcută
care-o lasă mâna dulce peste lacrima tăcută.

Tu mi-ai dezvelit în suflet zări necunoscute mie,
gura, tu mi-ai pus să cânte;
mâna, tu mi-ai pus să scrie...
și-n iubirea armoniei salbe și cununi s-adune
fericit cu ele chipul Domnului să-L încunune.

Suferință, suferință,
astăzi când spre cerul albastru
pe-a recunoștinții aripi
zboară gândul meu sihastru,
eu Îl rog pe-Acel ce Crucea a purtat-o-n umilință
să mă fac să-ți știu prețul
și frumsețea, -
Suferință!...