Sudoarea ca de sânge

Sudoarea ca de sânge, în noaptea de suspin,
Cădea pe piatra seacă de dragoste și-alin,
Uda pământul care, din sânge sfânt sorbea,
Când dus la răstignire, pe deal El chinuia.

Trădarea se ivește în liniștea din drum,
Cu-al ei sărut ce vinde și lasă-n urmă scrum,
Iar pașii se adună cu umbrele ce vin,
Și noaptea se îngroașă sub greul ei suspin.

În fața judecății, tăcut, fără cuvânt,
Primește nedreptatea ca jertfă pe pământ,
Se strânge-n jur acuza, priviri ce nu mai cred,
Dar adevărul arde în pasul Lui cel drept.

Sub biciul fără milă, se frânge trupul Său,
Și spinii îl apasă pe frunte tot mai greu,
Batjocura îl poartă, în haine de-Mpărat,
Dar chipul Lui rămâne de pace luminat.

Pe drumul greu al crucii, sub lemnul apăsat,
El cade, se ridică, de om înconjurat,
Și fiecare pas, e-o rană și un dor,
Purtând în taină vina ce-o are-un muritor.

Ajuns pe dealul vinei, sub cer întunecat,
Îi pironesc iubirea, pe lemnul ridicat,
Și mâinile întinse, cuprind întregul chin,
Când iartă pentru lume, păcatul ei deplin.

Se stinge ziua-n jale, și vântul pare frânt,
Un strigăt urcă-n slavă din trupu-i pe pământ,
Și clipa se desparte de tot ce-a fost cândva,
Când viața se apleacă, în fața morții grea.

Pământul sta în tremur, și templul s-a deschis,
Iar vălul se despică, precum a fost prezis,
Se rupe vechea teamă, se frânge orice zid,
Și calea către Tatăl, se-arată în sfârșit.

În brațele durerii, din cruce coborât,
Srătea-n mormântul rece, cu piatră învelit,
Și liniștea coboară, peste acel hotar,
Ca taina cea adâncă, păstrată în altar.

Dar zorii vii în taină, și piatra s-a mișcat,
Iar moartea e învinsă de Cel ce-a înviat,
Lumina se revarsă din harul cel divin,
Și viața biruiește păcatul din destin.

În zori de dimineață, când cerul s-a deschis,
Femeile văzură, mormântul neatins,
Iar îngerul le spune: „El nu-i, a înviat!”,
Și frica se preface în cântec minunat.

Se-ntorc cu vestea vie, cu sufletul aprins,
Că moartea nu-l mai are pe Cel ce a învins,
Iar pacea se revarsă peste întreg pământ,
Prin Cel care născuse, o viață din mormânt.

Se-nalță biruința, peste dureri și chin,
Iar crucea nu mai este, doar semn de greu destin,
Ci poartă către slavă, spre cerul fără nor,
Deschisă pentru lume, prin jertfa Lui de dor.

Rămâne peste veacuri, iubirea Lui mereu,
Lumină neapusă, din har de Dumnezeu,
Iar inima ce crede și-n taină se supune,
Găsește în El viață, iertare și minune.
Amin