Sub un teasc al suferinței

Sub un teasc al suferinței,
Ai urcat un deal odată,
Să se vadă cât de mare,
Ți-e iubirea-nflacarată,
Sub a pietrelor durere,
Moartea Doamne ai gustat,
Și a ei amărăciune,
Care te-a încoronat.

Te-a încoronat cu spinii,
Fruntea care ți-au străpuns,
Când lăsai o urmă albă,
Sângele când ți s-a scurs,
Când privirea doar spre ceruri,
Ai avut-o Dumnezeu,
Sub o cruce-ngreunată,
Chiar și de păcatul meu.

Sub povara cea străină,
Umilit și prigonit,
Tu ai fost împins la moarte,
Când de bici erai lovit,
Când ocara și disprețul,
Ai răbdat iubind mereu,
Tu ești dragostea măreață,
Ești iubire Dumnezeu.

Ești sfârșitul și-nceputul,
Ești un răsărit și-apus,
Viața este doar la Tine,
Tu ești viata scump Isus,
Ai adus-o când pe dealul,
Suferinței ai urcat,
Unde-n lupta cea mai mare,
Pân-la capăt ai luptat.

Sub o cruce ce pe umăr,
Ai purat-o... ai tăcut,
Ca să lași Tu nici-o clipă,
Doamne crucea... nu ai vrut,
Ai carat-o până-n vârful
Dealului... când ai murit,
Ca să fie omul care,
Duce-o cruce... mântuit.

Ca să fie prigonitul,
Dar și cel ce a răbdat,
Și acel care în viață,
Te-a slujit neîncetat,
Sus în cerurile-nalte,
Răsplătit... cum ai promis,
Lor le-ai dat o-Mpărătie,
Tara sfântă... Paradis.
Amin