text Poezii crestine

Sub un cer senin

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Diana14
Sub un cer senin... de Domnul, limpezit azi zi de zi,
Pe un drum ce doar puterea, Lui îl poate netezi,
Azi înaintează-n grabă, un popor de legământ,
Care are o dorință, să ajungă-n cerul sfânt.

Vremuri multe întâlnește, astazi el pe calea sa,
Luptă... și atunci când lupta, ea devine una grea,
El în loc nu se oprește, își ridic-a sa privire,
Către Viață... care este, viața cea din nemurire.

Cere-ntruna ajutorul, cheamă numele Lui sfânt,
Numele de Domn, de Rege, ce nu este pe pământ,
Să-și întindă-ndată mâna, timpul când e mult prea greu,
Și El nu stă-n nepăsare, căci El este Dumnezeu.

Se coboară iute-ngrabă, să îi vină-n ajutor,
Când pe drumul către ceruri, este greu... nu e ușor,
Și îl trece de-orice vale, de-orice val e ridicat,
De-orice vânt... de-orce furtună, căci e Domnul Cel prea-nalt.

El e Cel care cunoaște, geamătul și-a lui suspin,
El e Cel care coboară să aducă doar alin,
Azi poporului ce pasul, nu-l oprește pe-acest drum,
A înaintat pe cale-naintează și acum.

El aduce mângâiere, când durerea este grea,
El aduce biruință-n viața mea dar și a ta,
Ce-i ales de El... vre-o dată, pe pământ nu e lăsat,
Singur... ci pe braț puternic, azi pe cale e purtat.

Este dus el peste mare-acest popor de legământ,
Întărit prin harul care, îl mai lasă prin cuvânt,
Doar în car de biruință, e urcat astăzi mereu,
Dus în locul de odihnă, care-i doar la pieptul Său.

Nu-i lăsat în bezn-adâncă, de Isus e luminat,
A văzut în el dorința, de a fi popor salvat,
Azi pe cale-naintarea, este doar pe brațul Său,
Brațul cel atotputernic, ce răzbate orice greu.

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>