Sub un cer care-i albastru

Sub un cer care-i albastru, multe păsari astăzi zboară,
Dintr-un stol unit Isuse, unele zboară afară,
Căci întâmpină în zborul, care-l au spre Țara Ta,
Și furtuni, și ploi în cale, ce împiedic-a zbura.

Ele sunt acele păsări, care azi sunt rătăcite,
Printre ele sunt Isuse, aripile ce sunt frânte,
Tot încearcă să-și ia zborul, dar oricât ar încerca,
Nu mai pot, caci nu au aripi, către Tine a zbura.

Ele-și iau avânt azi Doamne, căci ar vrea de pe pământ,
Ca să zboare... dar întruna sunt oprite de-acel vânt,
Care le-a oprit el zborul, ce era așa frumos,
Azi te-așteaptă doar pe Tine, să cobori la ele jos.

Pe Tine astăzi te strigă, păsările-ndurerate,
Ce au fost doar de-a Ta mână, cândva ele-naripate,
Doar Tu poți să vindeci rana, de pe aripi ce-s rănite,
Căci acele aripi Doamne, de Tine sunt dăruite.

Toarnă undelemnul care, este el vindecător,
Să pornească mai departe, păsările azi în zbor,
Să se-nalțe iar spre cerul, ce zburau ele cândva,
Ca s-ajungă lângă Tine, în Împărăția Ta.

Poartă-le mereu Tu zborul, pe mâna vindecătoare,
Doar pe ea pot ele Doamne să zboare fără-ncetare,
Mustră vântul să se-oprească, nici furtună să nu fie,
C-acel zbor să se sfârșească, când ajunge-n veșnicie.