Sub steaua cea din Betleem

Sub steaua cea din Betleem,
Fecioara-n ascultare,
Năștea un Prunc aducător,
De viață... de salvare.

O veste mare aducea,
Când se năștea Mesia,
O poartă-n ceruri deschidea,
S-avem noi veșnicia.

În ieslea plină de miros,
El aducea iertare,
În umilință cobora,
Cereasca îndurare.

Un Rege sfânt venea să fim,
Noi strămutați din vale,
În Țara plină de frumos,
În care nu e jale.

Atunci și pacea s-a născut,
Ce n-ar sfârși vre-o dată,
Căci cerul e de necuprins,
A Lui e pacea toată.

Ne-o dăruia să biruim,
În noapte prin lumină,
Când se năștea, El aducea,
O vreme doar senină.

Din loc de dragoste ce-i plin,
Pe drumul de durere,
Venea un fiu de Dumnezeu,
S-aducă o-nviere.

Venea să ducă crucea grea,
Povara cea străină,
Căci El era umil, supus,
Și fără de vre-o vină.

Venea să fie judecat,
Împins spre crunta moarte,
Și pentru cel nedreptățit,
Ca să îi dea dreptate.

De bici să fie biciuit,
El se năștea odată,
Să fie-n cuie pironit,
Pe crucea blestemată.

Venea din cer un Salvator,
S-aducă biruință,
O viata fără de hotar,
La El e cu putință.

Să moară se năștea odat,
În chinuri sub ocară,
Dar să iubească n-a-ncetat,
Iubea ca prima oară.

Iubirea Lui nu poate fi,
Sfârșită niciodată,
El ne-a iubit cu foc aprins,
Cu inima curată.

Ne va iubi pân-la sfârșit,
El e Hristos... Mesia,
Ce se năștea în loc umil,
S-aducă veșnicia.
Amin