Sub povara încercării

Sub povara încercării,
Mulți creștini azi se grăbesc,
A lor strigăt se aude,
Până-n locul cel ceresc,
Cântecul amar de jale,
E prin vale auzit,
Dar ei nu opresc o clipă,
Ținta lor e-un infinit.

Crucea grea, apăsătoare,
Nu îi poate-opri în loc,
Căci iubirea ce o poartă,
Nu e fum... ea este foc,
Mijlocul de suferință,
Teamă nu le poate da,
Sunt creștinii fără frică,
Domnu-i poartă-n mâna Sa.

Sub a vremii grea povară,
Sunt străjeri de neclintit,
Căci în cea mai grea-ncercare,
Dumnezeu i-a întărit
Straja lor e-nfloritoare,
Nici-o clipă nu clipesc,
Cu privirea ridicată,
Stau și-atunci când obosesc.

Drumul greu nu stinge focul,
Dragostei... nu este fum,
Este o iubire vie,
Fără ca să lase scrum,
Ea aduce mângâiere,
Și putere poate da,
Celor ce-l iubesc pe Domnul,
Și-mplinesc doar voia Sa.

Sunt martirii care rabdă,
Când iar fiarele lovesc,
Prin cuvântul care pune,
Peste ei jug omenesc,
Ei sunt rodul ce și-n noapte,
Stau de strajă luminând,
Nu sunt stinși de vremi... martirii,
Când e greu urcă cântând.

Suferința lor e mare,
Dar și dragostea ce-o au,
Pe urcușul greu ce urcă,
În picioare mereu stau,
Luptători în câmp de luptă,
Sunt ei pe acest pământ,
Îmbrăcați în haina sfântă,
Propășesc mereu cântând.

Îi așteaptă veșnicia,
Vor fi-n ceruri răsplătiți,
Când va reveni Mesia,
Ei vor fi acei răpiți,
Unde nu va fi durere,
Vor uita ce-au suferit,
Vor păși pe străzi de aur,
Unde-s toate-un infinit.
Amin