Sub plâns de-apus se-aude glasul

Sub plâns de-apus se-aude glasul,
De mii de ani El a strigat,
Și azi mai strigă... iute pasul,
Să îl avem spre-un cer înalt.

Bătăi de vânt de primăvară,
Sunt clopote ce azi răsun,
Din dragostea ca-n prima oară,
Vestesc azi vremi de-apus de drum.

Prin râu de lacrimi hotărâte,
A nu se-opri în calea lor,
Trec inimi pline de durere,
Dar nu opresc, rămân în zbor.

S-atingă culmea cea înăltă,
De fericire... bucurii,
Ce poate inimi să-nvieze,
Căci culmea-i loc în veșnicii.

Sub ape-amare merg ostașii,
Luptând cu greu mereu iubind,
Sub săbii care răni doar sapă,
Înaintează ei cântând.

Războiul crunt ce-i în văzduhul,
Plin de mânie este-acum,
Căci după el se vede zarea,
Pentru acei ce se supun.

De-acolo strigă glasul tare,
Să fim cu ochii ațintiți,
Spre răsplătirea ce ne-așteaptă,
Aici de suntem prigoniți.

E clipa ei, atât de-aproape,
O strălucire s-a văzut,
Ce luminează calea celor,
Ce își doresc un început.
Amin