text Poezii crestine

Sub pașii Golgota ce calcă

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Diana14
Sub pașii Golgota ce calcă,
E suferință și dureri,
Ce naște piatra nestemată,
Spălată ce-i de val din mări.

Se naște-o vie mărturie,
Ce-l proslăvește pe Hristos,
Trăită-i viața-n sfințenie,
De sufletul evlavios.

Sub ochii plânși e bucuria,
Ce o-ntâlnesc acei creștini,
Ce-au înțeles că mântuirea,
E numai pentru pelerini.

Pe buze cântecul nu seacă,
El trece dincolo de nori,
Cântarea-i pentru Împăratul,
De el au teamă ape... nori.

Sub pietre multe e iubirea,
Iertare care poate da,
Ea strălucește ca un soare,
Pe fața celui încercat.

În inimă e bucurie,
Căci este-n ea doar Dumnezeu,
Ea bate numai pentru ceruri,
Iubind cu foc aprins mereu.

În lacrimi multe sunt suspine,
Ce-apleacă sufletul frumos,
Lui Dumnezeu să se închine,
El este suflet glorios.

Condus la malul suferinței,
Este de harul cel de sus,
La cârma vieții lui stă Domnul,
E rodul jertfei lui Isus.

Cu pași vioi înaintează,
Acei iubirea ce-au găsit,
Acei pecetluiți cu Duhul,
Acei iertare ce-au primit.

În graba lor spre cele sfinte,
Este lucrarea Celui sfânt,
Căci mâna Domnului coboară,
Unde-i sfințire pe pământ.
Amin

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>