Sub o arșiță de soare

Sub o arșiță de soare, într-o zi demult... cândva,
Pe un deal... plin de sudoare, biciuit încet urca,
Cu o cruce grea în spate, Cel ce-o hotărâre-a luat,
Cerul să îl părăsească, să plătesc-al meu păcat.

El călca desculț pe pietre, răni în tălpi Lui îi lăsau,
Spinii din coroană... fața, fără milă-i străpungeau,
Stropi de sânge sub bărbie, se-adunau... dar n-a oprit,
Pasul pe-acel drum spre culmea, unde-a fost El răstignit.

A urcat scuipat de lumea, ce în spate Lui i-a pus,
O povară să o ducă, El nu s-a oprit... a dus,
Căci pe drumul crucii Domnul, de iubire-a fost El plin,
Chiar de a băut paharu-amărăciunii... cu venin.

A lăsat în urmă slava, îngerii în cer cântând,
Ca să pătimească Domnul, pentr-un păcătos pământ,
Pentru mine... pentru tine, pentru toți a patimit,
Hule... prigoniri și pietre, care-ntruna l-au lovit.

N-a întins numai o mână, amândouă le-a întins,
A dat totul pe-acea cruce, cand în chinuri El s-a stins,
A luptat până la moarte... să salveze-o omenire,
Care astăzi nu-nțelege, ce înseamn-acea jertfire.

Gandul Lui n-a fost la Sine, gândul Lui a fost la noi,
Să ne scoată din mocirlă, din gunoaie, din noroi,
Să ne dea un cer ce astăzi, pentru noi e pregătit,
Pentru toate... Domnul slavei, ca un Miel a fost jertfit.

Plin de răni urca El dealul, dar și de iubire plin,
S-a gândit numai la mine... și la tine ca să fim,
La al cerului portiță, noi de El recunoscuți,
Să nu fim pentru-o vecie, fiii morți, fiii pierduți.

Jertfa Lui a fost o jertfă, cea mai mare pe pământ,
Căci pe Golgota pe-o cruce-a fost atunci... candva un sfant,
Pironit fără de milă, răstignit... înjunghiat,
N-au crezut că El e Rege, Fiul sfânt de Împărat.