Sub nori pe aripi de iubire

Sub nori pe aripi de iubire, se-nalță sufletu-mi mai sus,
Un dor mă arde de acasă, la brațul Mirelui Isus,
Să calc pe străzile de aur, un infinit ce vor sclipi
Ah, cât mi-e dor... mi-e dor de locul, în care lacrimi nu vor fi.

Pe raze azi îmi este pasul, căci urcă el neîncetat,
În urma mea este furtuna, și valul vieții cel înalt,
Privesc spre cer căci izbăvirea, zarită este la sfârșit,
E ziua biruinței mele, de orice vine nu-s oprit.

Alerg în trudă și durere, în viață nu mi-a fost ușor,
Dar plin am fost doar de putere, căci Dumnezeu îmi e izvor,
M-adapă-n zori și-n miez de noapte, să nu se stingă dorul meu,
În piept o flacără-i aprinsă, e dragostea de Dumnezeu.

Sub clar de lună mi-e strigarea, care străbate munți și nori,
Culeg pe drum și-n încercare, al cerului... cerești comori,
Iubind mereu înalț privirea, un cânt de glorii a cânta,
Un dar îmi este biruința, ce stă mereu în fața mea.

Sub stropi de ploaie ard întruna, căci focul dragostei de sus,
Nu poate fi el stins vre-o dată, scânteia ei este Isus,
Nu mă oprește vremea care, sosită este-a mă zdrobi,
În mine dragostea-i o floare, ce nu se poate ofili.

Sub umbra timpului de seară, căci vremea azi e la apus,
Aștept cu dor, și-n așteptare, rămân pe urma lui Isus,
Pe ea la capătul de cale, unde doresc eu voi sfârși,
Acolo unde niciodată, n-oi plânge nici... n-oi suferi.
Amin