Sub clarul de lună

Sub clarul de lună îmi este-alergarea,
Mireasma iubirii mă-mbracă mereu,
Nu-s gol... e în mine în clipele vieții,
Adânci cu suspine... doar El... Dumnezeu.

Mă leagănă vântul dar n-are putere,
Să-mi ducă ființa, departe de vis,
Deschid aripi sfinte, m-avânt spre iubirea,
Cea vie ce este, în cer... Paradis.

De har mi-e ființa mereu alipită,
Aud peste ape un glas blând... duios,
El umple și valea, și munții îi mută,
E glasul ce luptă mereu glorios.

Păzește dreptatea și face doar bine,
Nu lăsa setos ca să fiu eu vre-o dat,
El este izvorul de viață... iubire,
Ce nu se sfârșește, e de nesecat.

De dragostea vie mă leagă doar firul,
De sus ce-l coboara doar El... Dumnezeu,
Mă ține-n picioare când vântul iar bate,
Când viața-și arată al ei timp prea greu.

De har mă lipește iubirea și dorul,
Ce-l am foc aprins azi în piept eu mereu,
Prin viscol, furtună sau mare pustie,
Alerg, e cu mine doar El... Dumnezeu.
Amin