Sub cerul României

Sub cerul României
autor: Nichifor Nicu
03/04/2025. ora: 23:35

Românie, vatră sfântă, plai de dor și poezie,
Munți semeți și ape line te învăluie-n magie.
Codrii tăi șoptesc balada celor ce ne sunt străbuni,
Iar ogoarele bogate încă mai ascund minuni.

Dunărea te străjuiește, fluviu-i mare domnitor;
Marea-ți cântă-n valuri line un frumos cântec de dor.
Pe coline se ridică viile-n belșug, crescând,
Iar câmpia, cu-a sa holdă, leagănă grâul plăpând.

Portul tău de sărbătoare, flori cusute-n fir de aur,
Albul „Iei” de la neamuri sunt o filă din tezaur.
Brâul lat, dar și marama, poartă dorul românesc,
Pe opinci zace pământul sufletului strămoșesc.

Hora-n sat încinge vatra, tropotit și chiuit;
Fluierul doinește-n zare, jocu-i falnic, moștenit.
Fie tânăr, sau bătrân, toți se prind în dans cu foc,
Căci în sângele lor arde dor de neam, dar și de joc.

Graiul nostru e-o comoară, cântec lin și doină vie,
El a scris în timp istorii, el ne leagă pe vecie.
În cuvintele străbune plânge dorul necuprins,
Dar și bucuria sfântă a pământului de vis.

În căsuțele de munte, încă simt dulce miros
De o mămăligă caldă, dar și de un lapte gros.
Cârnați, slană și sarmale, plăcinte rumene și moi,
Toate-s darul hărniciei, toate-s încă pentru noi.

În Ardeal, pe mese-i plin, cozonaci și slăninuță,
Varza cu ciolan și pita caldă, coaptă în vătruță.
Din Moldova, pân’ la Prut, poale-n brâu și alivenci,
Cu aroma lor divină ce n-o poți uita în veci.

Obiceiuri mândre, sfinte, trec prin veacuri și rămân:
Colindatul, Plugușor, dor de neam și leagăn bun.
Mărțișor și Sânziene, focul viu de la strămoși,
La Crăciun, miros de brad și de oameni luminoși.

De Florii și pân’ la Paște, satul tot se primenește,
Clopotele bat spre seară, omu-n suflet se smerește.
Miros tainic de tămâie urcă-n cer ca un răspuns,
Iar în noaptea Învierii, omu-n suflet e pătruns.

Ține, Doamne, România, sub aripa Ta mereu,
Să-și păstreze demnitatea și credința-n Dumnezeu.
Fie-i rodul an de an, binecuvântat și sfânt,
Iar poporul ei să-și poarte graiul dulce pe pământ.

Fie omul harnic, drept, mândru de-al său neam iubit,
Să nu-și uite rădăcina și trecutul greu, trudit.
Din Carpați și pân’ la mare, din câmpii până-n Ardeal,
Să răsune peste veacuri graiul românesc, real.

Românie, scumpă țară, să rămâi la fel de vie,
Să-ți păstrezi portul, cultura și eterna armonie.
Să-ți iubească fii glia, să-i veghezi cu al tău dor,
Căci ești leagăn de lumină și un tainic viitor!