Sub cer senin, sub norii albi ca neaua

Sub cer senin, sub norii albi ca neaua,
Spre locul des visat eu am pornit,
Privesc în sus și văd cum mă așteaptă,
Acel ce-a fost în cuie pironit.

Cu dor aprins, cu-o flacara ce-i plină,
De dragoste ce arde ea mereu,
Nu îmi întorc nicicând a mea privire,
Căci vreau să-l văd pe drum pe Domnul meu.

Pe urma ce-a lăsat-o să îmi fie,
Azi pasul meu cu grabă îl pășesc,
În inimă cu multă bucurie,
Căci El e Cel pe care îl iubesc.

Sub ploi mărunte merg spre veșnicie,
Cu multe vise care nu se pierd,
Spre viața ce nu are ea sfârșitul,
Ca cea pe care astăzi o petrec.

Chiar plin de întristări de-mi este drumul,
Mă-ndeamnă bucuria cea de sus,
Să fiu doar fericit pe drumul care,
E greu, dar el mă duce la Isus.

Sub raze ce-s fierbinți, setos de ceruri,
Din harul cel divin m-adăp mergând,
Spre Domnul mânturii care-ntruna,
Îl port în a mea inimă și-n gând.

Eu știu că doar acolo, al meu suflet,
Își va găsi odihna care alergând,
Trudit și obosit astăzi pe cale,
O caută mereu călătorind.

Nu-ncetinesc pe calea ce mi-e-n față,
Chiar dacă o răzbat atât de greu,
Căci știu că la-l ei capăt mă așteaptă,
Al meu ce-i Tată... sfântul Dumnezeu.