text Poezii crestine

Stropii de ploaie

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Diana14
Stropi de ploaie peste mine, astăzi ne-ncetat ei cad,
Și-l întreb din nou pe Domnul, ooo... Isuse m-ai uitat,
Căci sunt reci preasfinte Tată, parcă-s fără de sfârșit,
Acei stropi din norii negri, care drumul mi-au umbrit.

Strop cu strop lovesc ființa-mi, ce mereu e-n așteptare,
După nori-ntinși pe ceruri, să apară iarăși soare,
Căci pe drumul ce-i doar ploaie, pe el este-ncetinit,
Pasul meu care aleargă, spre Isus... spre infinit.

Ei nu știu, dar stropii care, astăzi inima-mi stropesc,
Udă ei și-a mea credință, rădăcinile ei cresc,
Ei mă fac să strig mai tare, către Cel ce a sădit,
O sămânță de iubire-n, sufletul de nor umbrit.

Ei sunt cei ce-mi deschid gura, pe genunchi mă pun mereu,
Ca să cer eu ajutorul, Celuia ce-i Dumnezeu,
De mă plouă dimineața, până-n seară-L strig... îl chem,
De pornesc spre mine-n noapte, până-n zori suspin și gem.

Să înaintez sub ploaie și sub nori îmi este greu,
Dar e-un timp ce nu mă lasă eu să uit de Domnul meu,
E un timp cănd eu îl caut, mult mai mult pe Cel ce-i sfânt,
Este cel cu nori... furtună, chear de-i timpu-n care plâng.

Ridic mâinile sub ploaie, pentru ea îi mulțumesc,
Tulburată când mi-e viața, eu sub ei nu mă opresc,
Gândul îmi trimit întruna, dincolo de nori... de ploaie,
Chear de curge peste mine, râuri de-ncercări... șuvoaie.

Ooo... Tu Domn al mântuirii, norilor ce porunceșt,
Simt mereu în umbra vieții, cât de mult Tu mă iubești,
Căci în orice-mprejurare, scut îmi ești Doamne mereu,
Tu mă treci de orice ploaie, când în Tine mă-ncred eu.

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>