Strigătul din vale

(Poezie inspiratã din Psalmul 74)

"Dumnezeule, au nãvãlit neamurile în moştenirea Ta... " (Psalm 79:1)

Rãsunã un strigãt în vãi şi în munţi,
Rãsunã pe dealuri, departe...
Se roagã bãtrânii cu perii cãrunţi
În palme strângând încreţitele frunţi
Cãci ruga fierbinte în tain-o asculţi:
Aşa ne-ai lãsat scris în Carte.

Te strigã pãrinţi și bãtrâni, și copii
De trudã sfârşiţi şi de fricã
Cã nu zici nimica... de parcã n-ai şti
C-ale Tale locaşuri rãmas-au pustii
Cã-s flori parfumate în lanuri şi-n vii
Dar puiul de vulpe le stricã.

Duşmanii intrat-au în Templul Tãu sfânt
Mugind precum Marea cea Mare.
Podoabele Tale-au trântit la pãmânt
Poporul de-acum e aproape înfrânt
Cãci vorbe de hulã şi-au pus drept cuvânt
Şi semnele lor la hotare...

Era ca şi cum muncitorii lemnari
Toporu-n pãdure ridicã.
Lovind cu putere-n goruni şi-n stejari
Fãcurã copacii de soi tot mai rari
Şi orice loc dosnic, bârlog de tâlhari;
Dar Tu-i nimiceşti pe ai Tãi adversari
Şi-ai milã de-a Ta turturicã!

Ah... uitã-Te, Doamne, priveşte la noi...
Încinge-ne, dar, cu putere!
Sã nu fim copacul pe care-l îndoi,
Îl scuturi de frunze şi-l rupi mai apoi,
Trântindu-l deodatã la vale-n noroi,
Rupând şi-alţi copaci în cãdere...

Fii bun şi ne iartã... cã tare-am greşit
Când pace-am fãcut cu pãcatul...
O seamã de vicii de noi s-au lipit
Şi n-am dat la moarte ce-i morţii sortit
Mereu ne-am ascuns dup-un pom vãruit
Neştiind cum sfârşeşte-aliatul...

Ridicã-ne, Tatã, cu braţ de viteaz,
Şi nu ne uita pe vecie...
Sfãrâmã-ne jugul de pe grumaz,
Şi schimbã-n cântare al nostru necaz
În nemeritatul, eternul rãgaz
Al vieţii ce va sã vie... !