Strigare Omului

Strigare Omului

Omule, ce-ai luat ca parte
Din viaţă, ca să-ţi trăieşti,
Mergând pe cărări deşarte
Crezând că nimic nu eşti,
Că eşti abur, doar suflare
Pentru-o viaţă trecătoare!

Da! Eşti abur şi-o suflare
Ce-a rezultat din păcat,
Căci la marea neascultare
Din Rai tu-ai fost alungat,
Dar, primit-ai făgăduinţa
Că te va salva " credinţa.”

Credinţa că în " Sămânţa”
Ce ţi-a fost descoperită,
Ea-ţi va da-n veci biruinţa
Cum ţi-a fost făgăduită,
C-o fi de partea dreptăţii
Învingând puterea morţii.

Viaţa aceasta-i trecătoare;
Da! Cât timp va şi exista
Prin sentinţa-ngrozitoare
Păcatul... cu moartea sa,
În pământ te vei întoarce
Până-ndreptarea s-o face!

Dar " Sămânţa " a venit
Prin proorocia întrupării,
Şi-n Hristos s-a adeverit
În planul răscumpărării...
Alungă-ţi acum gândirea,
Cum că degeaba-i trăirea!

Schimbă-ţi azi orientarea
Şi orizontul ţi-l lărgeşte...
Ai prin cruce confirmarea
Că Isus, Domnul trăieşte,
Şi-n cer sus El mijlocirea
Face să-ţi dea nemurirea!

Prin Jertfa cea salvatoare
La răstignirea-I pe cruce,
Prin al Său sânge, iertare
Domnul Hristos îţi aduce,
Şi prin sfânta-I mântuire
Dorul cel scump de trăire!

Dorul, pentru ca prin har
Să poţi să îţi învingi firea,
Care constă-n al Său dar
Ca s-accepţi Neprihănirea,
Haina cea sfântă, curată,
Ce-ai avut-o în rai, odată!

Flavius Laurian Duverna
22 iunie 2013