Strigă Domnul, strigă tare

Strigă Domnul, strigă tare,
Prin cuvânt, printr-o cântare,
Că s-a stins astazi iubirea,
Ca aprinsă e cârtirea,
Că e bârfă-n adunare,
Ură între fiecare,
Că e multă vrăjmășie,
Lăcomie și mandrie.

Se aude cum ne spune,
Că suntem ca și o lume,
Ne mușcăm cu răutate,
Judecăm fără dreptate,
Goi de dragoste cerească,
Plini suntem de cea firească,
Iubitori mai mult de sine,
Te-a văzut... dar și pe mine.

Strigă astăzi El mai tare,
Să-L audă fiecare,
Vrea ca haina cea pătată,
Ea să fie scuturată,
Să nu fie prăfuită,
De vre-o modă zdrențuită,
El o vrea mereu curată,
Cum era de prima dată.

Ca în zi de sărbătoare,
Să fim gata de plecare,
Către marea-Mpărăție,
Ce va fi o veșnicie,
Unde loc ura nu are,
Nici cea mică, nici cea mare,
Inima cea mânioasă,
Nici privirea urâcioasă.

Ne-a cerut de sus iubire,
Căci văzu cerescul Mire,
Ca nu este unitate,
E-o vorbire pe la spate,
A văzut o înălțare,
Pe o culme-atât de mare,
E mândria ce-i o moarte,
Ea de ceruri ne desparte.

A văzut o alergare,
Care nu e către soare,
Este doar pentru plăcere,
Pe pământ strângem avere,
Și ne cere azi oprire,
Căci pe drum spre nemurire,
Dragostea este-o comoară,
Către cer... ea ne-nconjoară.

Să luăm bine aminte,
Căci din cerurile sfinte,
Mai coboară îndurare,
Bunătatea Lui cea mare,
Și ne cere curățire,
S-alergăm după sfințire,
Să fim gata căci El vine,
După tine... după mine.

Ne mai face o trezire,
Azi ne dă Domnul de știre,
Ce-i ascuns toate le știe,
Și-ți vorbește ție... mie,
El ne cere lepădare,
De toate ce sunt murdare,
Ca să fim ca o mireasă,
Demnă de-nălțat acasă.

Să nu adormim o clipă,
Ațipirea-i o risipă,
Să ne cerem toți iertare,
Domnul dă la fiecare,
Să fim plini și de căință,
Să iubim orice ființă,
Timpu-i scurt... îndat apare,
Să nu stăm în nepăsare.